Pe 13 august 2026, la ora 10:53, Unitatea 2 de la Cernavodă a fost deconectată controlat de la Sistemul Energetic Național, conform comunicării Ministerului Energiei. Această acțiune a beenit după ce Unitatea 1 fusese deja oprită în dimineața de 28 iulie, din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării. Pentru prima dată în istoria centralei, România s-a confruntat cu situația în care ambele reactoare au fost indisponibile simultan, din cauza secetei și a unui val de căldură.
Situația a demonstrat limitele clasificării între surse variabile și cele dispecerizabile. Deși nuclearul este considerat o sursă dispecerizabilă, acesta nu a putut funcționa deoarece nivelul apei din Dunărea a împiedcat procesul de răcire al reactoarelor. În același timp, hidroenergia, deși flexibilă, a suferit o scădere a producției din cauza condițiilor hidrologice extreme. Această dependență comună de resursa apă indică faptul că capacitatea instalată nu garantează energia disponibilă în momentele de presiune maximă a sistemului.
Perioada critică a fost identificată între orele 19:00 și 23:00, interval în care producția solară scade rapid, iar cererea rămâne ridicată. Pentru vârful de seară al zilei de 13 august, Ministerul Energiei a estimat un necesar de import de maximum 2.300 MW. Această cifră reprezintă aproximativ 57% din capacitatea transfrontalieră de import a țării, aflată la un nivel de circa 4.000 MW. Presiunea pe rețea a fost accentuată de necesarul de energie pentru răcirea spațiilor și activitatea industrială.
Impactul economic a fost vizibil prin prețurile de pe piață. Ziua de 13 august a înregistrat o medie de 857 lei/MWh, o creștere de 18,6% față de ziua precedentă, în timp ce vârful de seară a atins aproape 500 euro/MWh. Contextul este marcat de volatilitate, având în vedere că recordul absolut a fost înregistrat pe 30 iunie 2026, când prețul a ajuns la 5.321 lei/MWh. Această evoluție subliniază importanța capacităților flexibile și a stocării în perioadele de indisponibilitate a surselor convenționale.
Stocarea reprezintă o soluție necesară, dar capacitatea actuală rămâne insuficientă pentru a acoperi deficitul total. La 1 august 2026, România dispunea de instalații de stocare cu o putere de 989,3 MW și o capacitate de 1.974,7 MWh, conform datelor Transelectrica. Într-o seară critică, flota existentă ar fi putut acoperi doar aproximativ 21% din deficitul de 2.300 MW. Deși o schemă de finanțare de 150 milioane euro a fost aprobată în martie 2026, noile capacități nu vor fi disponibile în sezonul critic din 2027.
Securitatea alimentării este influențată și de amânarea proiectelor de infrastructură, precum proiectul BALA II. Acest proiect, destinat îmbunătățirii alimentării cu apă pentru Cernavodă, avea indicatori aprobați în 2024, dar nu a avut contract de execuție din cauza unor proceduri de achiziție publică anulate. Guvernul a anunțat însă constituirea unui comitet interministerial pentru deblocarea proiectului, estimând un termen de aproximativ trei ani pentru finalizarea acestuia, cu scopul de a proteja capacitatea nucleară de 1.400 MW.
