NATO regândește modul în care ar răspunde unui eventual atac al Rusiei, vizând obiective militare și industriale aflate în interiorul teritoriului rus. Această schimbare de paradigmă, raportată de Wall Street Journal, presupune lovirea sistemelor de logistică și a infrastructurii de apărare încă din primele faze ale unui conflict. Strategia vizează nu doar oprirea trupelor la frontieră, ci distrugerea întregului mecanism care susține capacitatea de luptă a Moscovei.
Oficialii NATO au discutat aceste noi abordări în cadrul primului „Deep Strike Symposium”, un eveniment organizat de generalul american Alexus Grynkewich, comandantul suprem al forțelor NATO în Europa. Reuniunea a inclus simulări de război și dezbateri despre loviturile în adâncime, un subiect rar abordat deschis anterior. Noua doctrină se bazează pe conceptul de „denial”, care urmărește împiedicarea adversarului de a-și atinge obiectivele prin atacarea depozitelor de muniție, a centrelor logistice și a instalațiilor industriale.
Generalul Alexus Grynkewich a prezentat conceptul de „Teoria Victoriei”, explicând că NATO ar trebui să blocheze valul inițial de atac, iar ulterior să reducă progresiv capacitatea de luptă a inamicului. Strategia presupune distrugerea oricărui element care sprijină sau controlează forțele de önüne, fără a include utilizarea armelor nucleare. Accentul cade pe utilizarea armelor de precizie cu rază lungă de acțiune, precum rachetele Tomahawk, ATACMS sau noile Precision Strike Missile dezvoltate de SUA.
Aliații europeni se confruntă cu stocuri reduse și încearcă să accelereze dezvoltarea propriilor sisteme, precum rachetele Storm Shadow, Scalp sau Taurus. În Europa au fost anunțate cel puțin 48 de proiecte pentru dezvoltarea unor noi rachete de croazieră cu costuri mai mici, la care participă aproximativ 20 de producători. Totuși, mulți dintre aceste proiecte sunt în etape timpurii, ceea ce înseamnă că livrarea în cantități relevante va necesita mai mulți ani de pregătire.
Strategii precum generalul-maior polonez Ireneusz Nowak susțin că loviturile de precizie în adâncime reprezintă o formă de descurajare, vizând direct baza industrială de apărare. Această abordare „proactivă” este deja utilizată de Ucraina prin atacuri asupra rafinăriilor și fabricilor rusești. Totuși, rămâne o problemă politică majoră: dacă liderii guvernelor europene vor autoriza efectiv lovituri masive pe teritoriul Rusiei, existând o discrepanță între planificarea militară realistă și percepția politică a apărării.
În terminologia militară, loviturile „în adâncime” vizează obiective situate la peste 160 de kilometri de linia frontului, dar pot ajunge la sute sau mii de kilometri distanță. Această capacitate este esențială pentru a transforma apărarea dintr-un proces pur defensiv într-unul capabil să neutralizeze sursa amenințării înainte ca aceasta să fie utilizată împotriva teritoriului NATO.
