Dependența ridicată de energia importată, în special petrolul și gazele naturale, a transformat criza energetică a Uniunii Europene dintr-una economică într-o problemă gravă de securitate. Autoritățile europene monitorizează cu îngrijorare declinul capacităților de rafinare, proces esențial pentru transformarea petrolului brut în produse vitale. Această situație pune în pericol stabilitatea furnizării de combustibili necesari pentru transportul greu, agricultură, industrie și mobilitatea militară a NATO.
Comisarul european pentru energie, Dan Joergensen, a subliniat necesitatea de a contracara tendința de scădere a capacității de rafinare pentru a asigura o infrastructură adecvată și flexibilă. În ultimele două decenii, circa 25% din rafinăriile de petrol din UE și-au închis porțile, reducând capacitatea de procesare cu 10%. Acest declin este alimentat de costurile certificatelor de emisii (ETS), de reglementările de mediu și de prețurile ridicate la energie, care fac rafinăriile europene necompetitive față de cele din Asia și Orientul Mijlociu.
Datele Eurostat indică o vulnerabilitate structurală, rata generală de dependență de importurile energetice ale UE atingând 57,3% în 2024. Dependența de petrol este extrem de ridicată, situându-se la 96,6%, cu furnizori principali precum Statele Unite, Norvegia, Kazahstan și Arabia Saudită. În ceea ce privește gazul natural, rata de dependență a fost de 85% în 2024, Europa mutându-se de la gazul rusesc prin conducte către dependența de gazul natural lichefiat (GNL), livrat în proporție de aproape două treimi de la SUA.
Comisarul pentru apărare, Andrius Kubilius, alături de Dan Joergensen, au catalogat criza drept un semnal de alarmă, având în vedere că piețele de motorină vor rămâne tensionate și în 2027. Vulnerabilitatea este accentuată de scăderea producției interne de energie primară cu 18,4% în ultimul deceniu. Pe lângă lipsa capacității de procesare, prețurile gazelor naturale în UE au atins cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, punând presiune pe guvernele statelor membre.
Criticii politici, precum Claudio Descalzi, directorul general al Eni, au indicat că strategia Green Deal s-a bazat pe ipoteza eronată a electrificării rapide, ignorând faptul că electricitatea este o formă secundară de energie. Agostino Scornajenchi, directorul general al Snam, a menționat că Europa a trăit două decenii într-un somn lung, protejată de gazul rusesc ieftin. În prezent, ACER avertizează că Europa ar putea fi obligată să își reducă cererea de gaz pe timp de iarnă cu aproximativ 6% pentru a menține stocurile de siguranță.
Contextul energetic european este marcat de o tranziție către decarbonizare care pune la încercare securitatea aprovizionării. În timp ce Uniunea Europeană investește masiv în energie verde și infrastructură electrică, dependența de combustibili fosili rămâne un factor critic de stabilitate. Această arhitectură a politicii industriale europene trebuie să echilibreze obiectivele de mediu cu necesitatea de a menține o capacitate de procesare internă suficientă pentru a evita riscurile geopolitice.
