Turcia adoptă o poziție de prudență strategică în Marea Neagră, încercând să echilibreze securizarea navigației cu menținerea unui dialog constant cu Moscova. Ankara urmărește simultan sprijinirea Ucrainei și evitarea unei escaladări militare care ar putea destabiliza regiunea. Această abordare nu reflectă o lipsă de înțelegere a pericolului, ci reprezintă o alegere calculată pentru a păstra controlul asupra dinamicii de securitate din zona strâmtorilor.
Diplomatica Ankarei se concentrează pe diminuarea riscurilor prin solicitarea opririi atacurilor din ambele tabere implicate în conflict. Deși participă la discuții despre supraveghere și schimb de informații, precum cele de la 13 octombrie cu ministrul bulgar al apărării și omologii român și turc, există o discrepanță între consultarea diplomatică și reacția operativă. Aliații expuși caută garanții concrete, în timp ce Turcia preferă negocierea pentru reducerea riscurilor.
Fundamentul acestei conduite este Convenția de la Montreux din 1936, care reglementează trecerea prin Bosfor și Dardanele. Acest tratat impune restricții de tonaj navelor militare ale statelor neriverane și limitează permanența acestora în Marea Neagră la maximum 21 de zile. Pentru Turcia, acest regim juridic asigură suveranitate și autonomie strategică, permițându-i să administreze accesul naval într-un spațiu unde interesele Rusiei și ale NATO se suprapun constant.
Ankara preferă soluții regionale în care să rămână actorul central, evitând o prezență occidentală extinsă care i-ar putea reduce rolul de interlocutor indispensabil. Cooperarea trilaterală împotriva minelor este un exemplu al acestei preferințe, alături de menținerea relațiilor economice cu Rusia. O ruptură frontală cu Moscova ar limita opțiunile diplomatice și comerciale pe care Ankara le-a păstrat intacte chiar și în timpul desfășurării războiului.
România și Bulgaria au motive să respecte importanța Convenției de la Montreux pentru Turcia, dar solicită rezultate verificabile pentru protejarea libertății navigației. Există opțiuni compatibile cu regimul de la Montreux, precum intensificarea supravegherii aeriene și maritime, schimbul de informații sau apărarea împotriva dronelor. Aliații riverani pot implementa măsuri de protecție a infrastructurii fără a încălca regulile de trecere prin strâmtori.
Regimul de la Montreux a fost aplicat strict după invazia din 2022, limitând trecerea navelor militare ale beligeranților conform excepțiilor prevăzute în tratat. Această măsură a dificultat întărirea flotei ruse prin strâmtori, demonstrând că convenția nu reprezintă un avantaj exclusiv pentru Moscova. În contextul securității regionale, aplicarea acestui cadru juridic rămâne un element cheie în gestionarea tensiunilor dintre marile puteri.
Bucureștiul și Sofia trebuie să solicite Ankarei responsabilități clare și capacități operative pentru a asigura siguranța celor care împart această mare. Dacă Turcia dorește să rămână garantul stabilității, trebuie să demonstreze că influența sa poate proteja efectiv navele și personalul. În caz contrar, echilibrul invocat riscă să devină doar o formulă diplomatică ce permite continuarea insecurității în regiune.
