Modelul economic al Chinei, bazat pe exporturi masive și produse ieftine, se apropie de limitele de sustenabilitate, riscând să declanșeze o criză economică globală. Analizele indică faptul că supracapacitatea industrială a țării chineze atinge un punct critic, într-un moment în care guvernele lumii par să nu fie pregătite pentru gestionarea consecințelor. În anul 2025, excedentul comercial al Chinei a ajuns la aproximativ 1.200 de miliarde de dolari, crescând de trei ori mai rapid decât comerțul mondial cu bunuri.
Această expansiune este alimentată de politici de subvenții masive și de menținerea monedei renminbi subevaluată. Acest sistem permite companiilor chineze să vândă produse cu până la 30% mai ieftin decât concurența străină, încurajând investițiile excesive. În prezent, aproximativ 30% dintre companiile industriale chineze funcționează cu pierderi, iar în sectoarele cu investiții accelerate acest procent urcă la 34%. Autoritățile locale și băncile de stat mențin însă aceste firme în funcțiune pentru a proteja locurile de muncă.
Concentrarea puterii industriale în China este fără precedent istoric, depășind în raport cu PIB-ul mondial excedentele cumulate ale Germaniei și Japoniei din anii 1980. Raportul ONU din 2024 estimează că ponderea producției industriale chineze va ajunge la 45% până în 2030, de la nivelul actual de 30%. Această dominare pune presiune pe economiile tradiționale, precum Germania, unde exporturile auto către China s-au redus cu 66% între 2022 și 2025, în timp ce exporturile chineze de automobile s-au dublat.
Pentru a contracara această situație, Uniunea Europeană și alte economii importante încep să implementeze bariere comerciale, inclusiv tarife vamale și restricții de securitate națională. Germania analizează deja măsuri de protecție, în contextul în care companii precum Volkswagen ar putea elimina până la 100.000 de posturi, iar BMW și Mercedes-Benz pregătesc restructurări similare. Aceste măsuri vizează limitarea accesului produselor chinezești și încurajarea unei apreciere a monedei chineze pentru a restabili echilibrul comercial.
Beijingul se confruntă cu dificultăți în reechilibrarea economiei din motive politice și fiscale, deoarece sistemul actual recompensează oficialii locali pentru creșterea economică. O tranziție către un model bazat pe consum ar necesita reformarea sistemului de subvenții și gestionarea concedierilor în masă. De asemenea, contextul demografic este nefavorabil, deoarece populația Chinei este în scădere din 2022, unlike perioada 2008-2009, când creșterea populației active a permis utilizarea investițiilor masive în infrastructură pentru a stimula economia.
O eventuală prăbușire a cererii externe ar putea genera șocuri în economiile dependente de exporturile de materii prime din Africa, America Latină și Asia. Dacă China nu își reformează structura economică, riscul de stagnare prelungită, similar cu „deceniul pierdut” al Japoniei, devine real. Acest scenariu ar putea compromite ambițiile Beijingului de a deveni lider economic global și ar putea destabiliza sever relațiile cu țările în curs de dezvoltare.
