António Guterres se apropie de finalizarea mandatului de zece ani în funcția de secretar general al ONU într-un context marcat de tensiuni diplomatice majore. Succesorul său va moșteni o instituție vulnerabilă la obstrucționarea guvernelor, fiind nevoit să navigheze între responsabilitățile de autoritate și necesitatea de a obține aprobarea Rusiei. Această dinamică este dictată de structura Consiliului de Securitate, unde membrii permanenți dețin puterea de a bloca decizii substanțiale prin exercitarea dreptului de veto.
Abordarea diplomatică a lui Guterres a fost adesea criticată de Ucraina, în special după participarea sa la summitul BRICS de la Kazan în octombrie 2024. Deși a reiterat că invazia rusă încalcă Carta ONU și dreptul internațional, prezența sa la evenimentul condus de Putin a generat furie la Kiev. Această poziție de compromis reflectă o strategie de cultivare a cooperării cu Moscova, o metodă utilizată și de predecesorul său, Ban Ki-moon, pentru a căuta soluții în conflicte precum cel din Siria.
În ciuda criticilor, mandatul actual a inclus și realizări concrete, precum Inițiativa privind cerealele din Marea Neagră negociată în iulie 2022. Acest acord a permis exportul a peste 32 de milioane de tone metrice de produse alimentare către 45 de țări, stabilizând piețele internaționale. Totuși, eficacitatea acestor măsuri a fost limitată de dependența de cooperarea Rusiei, care a decis să se retragă din acord în iulie 2023, demonstrând limitele puterii administrative ale secretarului general.
Pe parcursul mandatului, Guterres a demonstrat și capacitatea de a folosi instrumente oficiale, precum invocarea articolului 99 din Carta ONU în decembrie 2023 pentru a atrage atenția asupra situației din Gaza. Această acțiune a generat confruntări cu Israelul, dar a evidențiat și constrângerile instituționale, deoarece SUA au exercitat veto asupra unei rezoluții privind armistițiul imediat. În paralel, managementul instituțional a fost pus sub semnul întrebării, inclusiv prin acuzații privind tratamentul personalului local în timpul invaziei rusești.
Procesul de selecție implică candidați cu profiluri diverse, precum Rafael Grossi, Rebeca Grynspan sau Carolyn Rodrigues Birkett, fiecare având abordări diferite față de crizele actuale. De exemplu, Rodrigues Birkett a cerut explicit retragerea forțelor rusești din Ucraina, spre deosebire de alți candidați care adoptă poziții mai neutre. Indiferent de experiența individuală, orice viitor lider va avea nevoie de cel puțin nouă voturi în Consiliul de Securitate și, esențial, de absența unui veto din partea Kremlinului.
Sistemul de vot pentru modificarea Cartei ONU impune condiții riguroase, necesitând ratificarea de către două treimi din membrii organizației, inclusiv toți cei cinci membri permanenți. Această structură garantează că nicio reformă majoră a Consiliului de Securitate nu poate fi implementată fără acordul puterilor care dețin dreptul de veto. Astfel, statutul actual al Rusiei în Consiliu rămâne un obstacol strategic pentru orice încercare de a limita influența guvernelor care contestă normele internaționale.
