Rusia și Ucraina au deschis un nou front de conflict prin utilizarea cerealelor ca instrument de presiune strategică, proces descris de autorii analizei drept o utilizare a „armelor silențioase”. În timp ce Moscova încearcă să își consolideze statutul de superputere a cerealelor, Kievul se confruntă cu pierderi masive în exporturi. Această dinamică transformă sectorul agricol într-un element central al geopoliticii regionale, influențând nu doar fluxurile comerciale, ci și stabilitatea economică a ambelor părți.
Rusia deține în prezent 21% din piața mondială de grâu, fiind cel mai mare exportator global, înaintea Uniunii Europene care deține 15,1%. Deși oficialii ruși au prezentat cerealele ca fiind „noul petrol” al țării, ponderea lor în comerțul extern total al Rusiei rămâne relativ mică. În cadrul acestui sector, grâul este urmat de grăsimi și uleiuri (22%), produse alimentare procesate (14%) și pește sau fructe de mare (14%), conform datelor analizate de Oleg Loginov.
Logistica exporturilor rusești este sever afectată de război, în special în zona porturilor din bazinul Azov și al Mării Negre. Atacurile cu drone ucrainene din luna iulie au oprit practic operațiunile din porturile Azov, ducând la o scădere a exporturilor de cereale de 1,6 ori în primul trimestru al anului de comercializare 2026-2027. Livrările de grâu au scăzut de la 10,6 milioane la 4,8 milioane de tone, forțând exportatorii să se orienteze către Marea Baltică sau Marea Caspică.
Pe partea cealaltă, Ucraina se confruntă cu pierderi mult mai severe din cauza atacurilor asupra porturilor din Odesa Mare. Conform calculelor realizate de Forbes Ucraina, țara nu va putea exporta aproximativ 24 de milioane de tone de cereale. Impactul asupra economiei este profund, având în vedere că agricultura reprezenta 10% din PIB înainte de război și 7,5% după începerea conflictului, iar Oxford Economics estimează o scădere a PIB-ului de 1,8% în 2026 și de 2,1% în 2027.
Pentru anul 2026, Rusia estimează o recoltă de 137 de milioane de tone în cadrul granițelor recunoscute, cu un potențial de export de 59 de milioane de tone. Totuși, realizarea acestui obiectiv este considerată imposibilă din cauza dificultăților logistice cauzate de război. În prezent, companiile legate de stat gestionează majoritatea transporturilor, după ce comercianții occidentali au părăsit țara, permițând Kremlinului un control mai strict asupra fluxurilor alimentare către națiunile considerate „prietenoase”.
Conflictul din Ucraina a redefinit prioritățile economice globale, transformând resursele de bază în instrumente de negociere politică. În contextul tensiunilor actuale, controlul asupra lanțurilor de aprovizionare alimentară devine o componentă critică a securității naționale. Această evoluție subliniază vulnerabilitatea piețelor internaționale în fața instabilității geopolitice, unde capacitatea de export și securitatea porturilor maritime determină direct puterea de influență a actorilor statali implicați.
