Președintele Nicușor Dan a evaluat riscul unui conflict militar direct între Rusia și un stat membru al NATO în cadrul unui interviu acordat postului CNN. Liderul român a declarat că un astfel de atac nu pare a fi foarte probabil în intervalul de unu sau doi ani de acum înainte. Totuși, el a subliniat importanța strategică a faptului ca Alianța să rămână pregătită pentru un asemenea scenariu de securitate regională.
Analizând evoluția tensiunilor, Nicușor Dan a făcut o referire la perioada care a precedat invazia rusă la scară largă asupra Ucrainei. El a menționat că, în anii 2020 și 2021, nicio persoană nu anticipa că Rusia ar încerca o ofensivă masivă pentru cucerirea Kievului. Această observație subliniază dificultatea de a prognoza acțiunile militare rusești, chiar și atunci când semnalele de avertizare sunt prezente în contextul geopolitic.
Președintele a observat că liderii și principalii politicieni europeni au reușit să înțeleagă amploarea amenințării reprezentate de Rusia. Conform declarațiilor sale, această conștientizare a dus la o majorare a cheltuielilor pentru apărare și la o cooperare sporită între statele continentului. Nicușor Dan a adăugat că este necesar un reechilibrare a efortului de securitate în raport cu Statele Unite, pentru a asigura stabilitatea europeană.
Un aspect central al argumentației sale vizează rolul descurajării militare în calculul strategic al Kremlinului. Nicușor Dan consideră că prezența unei capacități de apărare solide rămâne un factor decisiv pentru a preveni orice agresiune. Această perspectivă coincide cu discuțiile actuale din cadrul NATO privind gestionarea riscurilor, unde se pune accent pe capacitatea de a descuraja orice tentativă de expansiune militară a Rusiei.
Discuțiile din cadrul NATO se concentrează în prezent și pe gestionarea amenințărilor hibride, care se situează sub pragul unui conflict militar direct. Secretarul general adjunct al Alianței a menționat recent că, deși NATO este pregătită pentru un atac convențional care ar activa Articolul 5, aliații trebuie să își consolideze răspunsul la sabotaje și atacuri cibernetice. Aceste acțiuni hibride reprezintă o provocare constantă pentru securitatea colectivă.
Contextul securității europene este marcat de o tranziție către o autonomie strategică mai pronunțată, în condițiile în care responsabilitatea pentru apărare este redistribuită. Această evoluție este susținută și de ideea că Europa trebuie să contribuie mai mult la propria protecție, o poziție care reflectă necesitatea de a compensa dependențele de securitate și de a răspunde eficient noilor tipuri de război asimetric.
