Generalul Alexus Grynkewich, comandantul suprem al forțelor aliate din Europa (SACEUR) și șef al US European Command, pregătește un document strategic intitulat „Theory of Victory”. Acest document, care nu a fost încă prezentat public, urmează să fie dezvăluit pe 12 octombrie în Polonia în fața reprezentanților statelor membre NATO. Strategia nu reprezintă un plan operațional de reacție rapidă, ci o concepție care explică modul în care Alianța ar putea răspunde la o eventuală incursiune pe flancul estic.
Colonelul Martin O’Donnell, purtătorul de cuvânt al generalului, a oferit detalii limitate, subliniind că scopul principal al teoriei este menținerea avantajului NATO într-un mediu de securitate instabil. Documentul are un caracter pur defensiv, având ca obiectiv crearea condițiilor necesare pentru descurajare. În acest context, victoria trebuie asigurată în cazul în care un atac are loc, transformând pregătirea militară într-un instrument de stabilitate regională prin demonstrarea capacității de răspuns.
Conform versiunii neclasificate citate de Bloomberg, strategia se desfășoară în trei etape distincte pentru a evita un conflict de uzură similar cu cel din Ucraina. Prima fază vizează oprirea înaintării prin utilizarea dronelor ieftine, a sistemelor cu echipaj minim și a țintirii asistate de inteligență artificială. Ulterior, Alianța urmărește recâștigarea libertății de manevră, pentru a putea lovi sistemele ruse de comandă și control, generând astfel o înfrângere rapidă și copleșitoare.
Documentul servește și ca un argument pentru creșterea bugetelor de apărare, în special pentru aliații europeni. În timp ce Washingtonul își rezervă rolul în domeniul descurajării nucleare, spațiului și ciberneticii, Europa este împinsă să preia mai multă responsabilitate pentru apărarea convențională. Această abordare, numită uneori „NATO 3.0”, subliniază necesitatea investițiilor în tehnologii moderne care să convingă orice potențial atacator că succesul unei operațiuni este inaccesibil.
Logica militară propusă de Grynkewich integrează lecțiile învățate din conflictul din Ucraina, precum utilizarea roiurilor de drone, în cadrul doctrinei NATO existente. Totuși, implementarea unei victorii rapide prin paralizarea sistemelor de comandă rămâne o provocare operațională majoră. Rusia și-a adaptat deja rețelele de control la loviturile cu rachete și drone, ceea ce face ca obținerea libertății de manevră să fie o ipoteză complexă, nu un fapt garantat prin simpla existență a unor arme noi.
Contextul geopolitic actual este marcat de o tensiune crescută pe flancul estic, unde incidentele cu drone și aparate de zbor au fost raportate în regiuni precum Polonia. Această instabilitate forțează liderii militari să redefinească modul în care tehnologia, de la inteligența artificială la sistemele de apărare antiaeriană, contribuie la securitatea colectivă a Alianței în fața amenințărilor convenționale.
