Moscova a introdus în discuții o serie de cereri de amploare, prezentate sub forma unui document neoficial de tip „non-paper”, care vizează nu doar încetarea războiului din Ucraina, ci și o revizuire radicală a ordinii de securitate europene. Inițiativa rusă, raportată în cadrul negocierilor de la Abu Dhabi, pune presiune pe structura NATO și pe garanțiile de apărare ale statelor din estul continentului. Această strategie urmărește transformarea procesului de pace într-o renegociere a sferelor de influență, cu implicații directe pentru securitatea României și a regiunii Mării Negre.
Documentul neoficial, despre care The New York Times a relatat că a fost obținut de la un participant la discuțiile ruso-americano-ucrainene de la începutul lunii noiembrie, conține pretenții care depășesc limitele unei simple încetări a ostilităților. Moscova solicită retragerea forțelor și a infrastructurii NATO din statele care au aderat la Alianță după anul 1997. Această cerere vizează direct țări precum Polonia, Cehia, Ungaria sau România, care au intrat în organizație în 1999, respectiv în 2004, amenințând să le lase fără sprijin militar efectiv pe teritoriul propriu.
O altă dimensiune a propunerii rusești vizează limitarea capacităților de descurajare nucleară ale Europei. Kremlinul cere ca Franța și Regatul Unit să renunțe la utilizarea arsenalelor lor nucleare pentru apărarea altor state europene, blocând astfel opțiunile de consolidare a securității continentale. În paralel, Moscova propune ca Ucraina să fie integrată economic în Uniunea Europeană, dar cu condiția strictă ca Kievul să nu participe la politica de securitate și apărare comună, menținând astfel o limitare a capacităților sale de rezistență.
În ceea ce privește Ucraina, documentul solicită oprirea livrărilor de armament de la Occident și absența oricărei activități NATO pe teritoriul țării. Această poziție contrazice discuțiile actuale ale partenerilor de la Kiev privind garanțiile de securitate post-război, care includ o armată puternică și eventuală prezență militară străină de reasigurare. Strategia rusă pare să urmărească o Ucraină integrată economic, dar militar vulnerabilă, într-un cadru în care Rusia poate negocia separat cu fiecare vecin pentru a câștiga avantaje diplomatice.
Reacțiile statelor din est au fost de respingere, premierul polonez Donald Tusk și președintele lituanian Gitanas Nausėda declarând că aceste condiții sunt inacceptabile și amenință direct securitatea regională. Ministrul polonez de externe, Radosław Sikorski, a avertizat asupra riscului ca marile puteri să decidă viitorul Europei peste capul statelor mici, invocând modelul Ialtei. Washingtonul, prin emisarii lui Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, a menționat că orice propunere trebuie să includă măsuri concrete de detensionare din partea Moscovei.
Istoricul geopolitic al regiunii sub influență rusă este marcat de intervenții care au limitat libertatea politică a statelor vecine, precum invaziile din Ungaria în 1956 sau Cehoslovacia în 1968. În contextul actual, prezența militară a aliaților în România, prin baze precum Mihail Kogălniceanu sau sistemul de la Deveselu, reprezintă piloni esențiali ai arhitecturii de apărare. Orice tentativă de a reduce această prezență prin acorduri bilaterale sau limitări de infrastructură ar altera fundamental echilibrul de securitate în zona Mării Negre.
