Aliații europeni ar trebui să pregătească posibilitatea de a conduce apărarea colectivă a continentului prin structurile NATO, chiar și în cazul unui scenariu în care Statele Unite nu participă militar la un conflict european. Această viziune este prezentată de Hans-Dieter Lucas, Adam Thomson și Pierre Vimont într-o analiză publicată de Carnegie Europe, care propune dezvoltarea graduală a unor capacități europene descrise ca fiind „separabile, dar nu separate” de Alianță.
Procesul de asumare a responsabilității principale pentru apărarea proprie ar putea avea ca orizont politic anul 2035. Această dată reprezintă o propunere a autorilor pentru tranziția europeană, nu un termen oficial adoptat de NATO pentru transferul conducerii. Planul vizează crearea unor forțe și capacități care să rămână interoperabile cu cele americane, dar care să poată fi desprinse operațional atunci când Washingtonul decide să nu se implice direct într-o criză specifică.
Franța, Germania și Regatul Unit sunt identificate ca lideri potențiali care ar putea iniția acest proces politic. Această alegere se bazează pe combinația dintre puterea militară convențională, capacitățile nucleare franceze și britanice, precum și pe rolul industrial și economic al Germaniei. În acest grup de inițiatoare ar putea intra și alte state, precum Polonia, Italia, Finlanda sau Suedia, având în vedere poziția strategică sau dezvoltarea capacităților militare ale acestora.
Implementarea acestui model implică rezolvarea unor probleme complexe, precum comanda militară și accesul la capacități furnizate în prezent de SUA. Europa ar trebui să devină autonomă în domenii critice, de la informații și supraveghere, la logistică, transport strategic și apărare antirachetă. De asemenea, este necesară clarificarea relației cu descurajarea nucleară, în contextul faptului că Franța și Regatul Unit sunt singurele puteri nucleare europene din cadrul Alianței.
Analiza explorează și diverse variante de guvernanță, de la utilizarea coalițiilor de state dispuse să acționeze împreună, până la mutarea apărării către Uniunea Europeană. Totuși, o soluție bazată exclusiv pe UE ar putea exclude state precum Regatul Unit, Norvegia sau Türkiye. Propunerea principală rămâne însă adaptarea conceptului Berlin Plus, extinzându-l de la gestionarea crizelor la asigurarea apărării colective, pentru a include toți aliații europeni relevanți din NATO.
Conceptul de Berlin Plus, pe care se fundamentează această propunere, a fost formalizat în 2003 și permite Uniunii Europene să utilizeze structurile NATO pentru operațiuni conduse de UE atunci când Alianța nu este implicată. Acest mecanism a fost utilizat anterior în misiuni precum operațiunea Concordia în Macedonia de Nord sau EUFOR Althea în Bosnia și Herțegovina, oferind un precedent pentru cooperarea între cele două organizații.
