Istoricul și cercetătorul suedez Johan Norberg a analizat modul în care Republica Olandeză din secolele XVI-XVII a reușit să construiască un imperiu prosper, deși se afla la periferia Europei. Într-o discuție organizată de thinktank-ul american The Atlas Society, Norberg a subliniat că această civilizație este una dintre cele mai subapreciate în imaginația modernă. El consideră că succesul olandez a fost un fenomen improbabil, având în vedere lipsa resurselor de bază.
Spre deosebire de imperiul Spaniei habsburgice, care deținea colonii în America, aur, argint și armate masive, olandezii nu aveau nici monarh, nici biserică de stat sau flotă inițială. Această lipsă de pământ și de resurse i-a determinat să devină inovatori, dezvoltând noi modele de afaceri și soluții financiare pentru a susține comerțul. Rezultatul a fost un imperiu bogat, în timp ce Spania a declarat falimentul statului de cinci ori.
Norberg explică faptul că valorile promovate de olandezi, precum piețele libere și limitarea puterii statului, au pus bazele succesului ulterior al Marii Britanii și al Americii. Civilizația olandeză a fost caracterizată printr-o curiozitate intelectuală profundă și prin dorința de a găsi parteneri de afaceri. Acești negustieri excentrici au reușit să transforme o lipsă de teritoriu într-un avantaj competitiv prin utilizarea ideilor și a tehnologiei.
O strategie crucială pentru dezvoltarea economică a fost atragerea deliberată a migranților și a refugiaților pentru a combate criza de forță de muncă. Republica Olandeză a fost numită „Marea Arcă a Refugiaților”, primind evreii din Peninsula Iberică și protestanții francezi. Norberg menționează că au fost publicate anunțuri în ziare de limbă franceză pentru a atrage refugiații hugenoți, consolidând astfel o societate deschisă către diversitate.
Această deschidere a fost esențială și pentru dezvoltarea intelectuală, oferind adăpost unor gânditori care au fondat Iluminismul. Nume precum Descartes, Spinoza, Bayle și John Locke au trăit în Republica Olandeză, deși toți proveneau din alte părți ale lumii. Olandezii nu au încercat să impună o doctrină sau să controleze mințile oamenilor, preferând să creeze un mediu în care meșteșugari, ingineri și bancheri să poată prospera.
Analiza istorică a acestor perioade de transformare subliniază importanța capitalului uman și a stabilității instituționale în dezvoltarea economică pe termen lung. În istoria civilizațiilor, capacitatea de a integra competențe externe și de a proteja libertatea de întreprindere a fost adesea factorul decisiv între ascensiunea și declinul puterilor europene.
