Planificarea rețelelor de hidrogen în cadrul Uniunii Europene se confruntă cu dificultăți semnificative de implementare, rămânând în urma infrastructurii de gaze. Deși hidrogenul a devenit categoria dominantă în proiectele propuse la nivel european, procesul de dezvoltare este marcat de un cadru instituțional încă în curs de formare. Datele furnizate de ACER evidențiază o discrepanță majoră între numărul de proiecte propuse și integrarea acestora în planurile naționale ale statelor membre.
Conform proiectului TYNDP 2026, care cuprinde în total 345 de proiecte, hidrogenul reprezintă cea mai mare pondere, cu 243 de inițiative dedicate. Această proporție a crescut de la 62% în ciclul din 2024 la 70% în etapa actuală de planificare. În contrast, pentru gazele naturale sunt prevăzute doar 76 de proiecte, iar pentru rețelele inteligente de gaze sunt menționate 10 unități, reflectând o schimbare de paradigmă în prioritățile europene.
Eficiența planificării este însă limitată de lipsa de maturitate a sistemului juridic, spre deosebire de sectorul gazelor naturale unde 88% din proiecte sunt reflectate în planurile naționale. În cazul hidrogenului, doar 38% dintre proiectele incluse în planul european pentru 2026 apar și în planurile naționale analizate. Această diferență este cauzată de faptul că infrastructura de gaze beneficiază de operatori certificați și proceduri de planificare utilizate de mult timp.
Situația este agravată de faptul că aproximativ trei sferturi dintre statele membre nu au desemnat încă un operator de rețea de hidrogen certificat. Această problemă persistă în contextul termenului de 5 august 2026 pentru transpunerea noii directive europene privind piețele gazelor și hidrogenului. ACER semnalează, de asemenea, lipsa de transparență în unele planuri naționale, unde informații esențiale precum costurile, calendarele sau rezultatele consultărilor publice nu sunt publicate.
România este inclusă în lista statelor care au planificate dezvoltări viitoare ale infrastructurii de hidrogen, utilizând scenarii comune pentru gaze și hidrogen. Totuși, ACER precizează că aceste planificări nu garantează existența unei rețele naționale funcționale de transport. Există o distincție clară între posibilitatea de a injecta hidrogen în rețeaua de gaze existentă și dezvoltarea unei infrastructuri dedicate pentru transportul hidrogenului pur.
Tranziția către o economie bazată pe hidrogen necesită o coordonare strânsă între planurile pentru electricitate, gaze și hidrogen pentru a asigura securitatea energetică. În cadrul Uniunii Europene, procesul de reglementare este crucial pentru a trece de la proiecte teoretice la infrastructură reală. Planul european TYNDP funcționează ca un instrument de planificare strategică, însă acesta nu reprezintă o listă de proiecte care să fie deja finanțate sau autorizate oficial.
