Un nou studiu publicat de centrul de cercetare Bruegel indică faptul că sistemul comercial internațional nu poate gestiona singur toate efectele modelului economic chinez. Deși instrumentele Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) permit contestarea multor subvenții industriale, acestea rămân insuficiente pentru a aborda problemele structurale ale economiei Chinei. Autorul analizei, Petros C. Mavroidis, susține că o strategie eficientă trebuie să îmbine aplicarea regulilor comerciale cu intervenții asupra dezechilibrelor macroeconomice, realizate prin cooperarea cu Fondul Monetar Internațional (FMI).
Problematica principală vizează amploarea sprijinului public acordat industriei chineze, nivelul redus al consumului intern și politicile valutare care influențează exporturile. Conform datelor citate de Mavroidis, granturile și ajutoarele directe din China au depășit 2,5% din valoarea adăugată în 2023. Această cifră este semnificativ mai mare decât cea din Uniunea Europeană, care a înregistrat aproximativ 0,6%, sau cea din Statele Unite, situată la 1,3%. Pentru anumite sectoare strategice din China, nivelul acestui sprijrij direct poate ajunge chiar la 3%.
Regulile actuale ale OMC oferă posibilitatea de a examina subvențiile și de a aplica taxe compensatorii, însă acestea au limite juridice clare. Autorul recomandă utilizarea mai sistematică a procedurilor de soluționare a litigiilor, inclusiv pentru a proteja companiile străine de măsurile care afectează concurența. Totuși, o măsură comercială poate contracara o subvenție ilegală fără a modifica mecanismele economice care determină un stat să producă și să exporte cantități masive de bunuri către piețele externe.
O limită fundamentală a dreptului comercial internațional este incapacitatea de a impune schimbări în structura consumului sau a economisirii unei țări. Regulile OMC nu sunt concepute pentru a obliga un stat să își restructureze politicile economice interne pentru a reduce excedentul comercial. Din acest motiv, Mavroidis propune consolidarea disciplinelor privind subvențiile acordate dincolo de granițele statului finanțator și o coordonare mai strânsă între OMC și FMI pentru a gestiona politicile valutare.
Analiza subliniază importanța adaptării normelor la formele de sprijin transfrontiere, unde investițiile sau finanțările publice produc efecte asupra concurenței globale. În acest context, se discută chiar posibilitatea unui nou acord de coordonare valutară, comparabil cu scenariul „Plaza II”. Fără o abordare care să includă instituțiile financiare internaționale, instrumentele precum taxele antidumping vor rămâne doar soluții parțiale, capabile să influențeze accesul pe o piață, dar incapabile să modifice fundamentele economice ale exportatorului.
Contextul actual al relațiilor comerciale globale este marcat de o presiune crescută asupra Uniunii Europene pentru a răspunde dezechilibrelor macroeconomice. Consiliul European a solicitat deja Comisiei să utilizeze eficient instrumentele economice existente și să consolideze capacitatea de reacție a Uniunii. Această orientare politică subliniază necesitatea unor mecanisme de protecție care să combine rigoarea juridică a litigiilor comerciale cu o strategie economică de ansamblu, integrând atât regulile de comerț, cât și cele de stabilitate financiară.
