România se află într-un moment de oportunitate strategică majoră, deoarece începutul producției din Neptun Deep coincide cu procesul de eliminare a importurilor de gaze rusești din Uniunea Europeană. Conform unei analize realizate de președintele AEI, Dumitru Chiseliță, prima producție este preconizată pentru prima jumătate a anului 2027. Această perioadă coincide cu termenele limită impuse de UE pentru accesul gazelor rusești, atât prin conducte, cât și prin GNL, marcând o schimbare fundamentală în arhitectura energetică a continentului.
În cadrul Uniunii Europene, eliminarea completă a importurilor de gaze rusești este programată pentru anul 2027, cu praguri diferite pentru tipurile de livrare. Pentru GNL rusesc, termenul limită este setat la 1 ianuarie, în timp ce pentru gazul prin conducte este stabilit la 30 septembrie, cu posibilitatea unei amânări până la 1 noiembrie, în funcție de condițiile stocurilor. Această fereastră strategică permite României să introducă pe piață gazele din Neptun Deep exact în momentul în care Europa trebuie să înlocuiască sursa rusească.
Pentru a transforma această resursă în influență regională, Dumitru Chiseliță subliniază că statul trebuie să prioritizeze o strategie complexă, nu doar rectificări bugetare. O poziție puternică în sud-estul Europei ar necesita dezvoltarea simultană a unui portofoliu de gaze americane, acces la terminale, capacități de transport și înmagazinare, precum și contracte cu clienți regionali. Fără o evaluare serioasă a costurilor și fără infrastructură asigurată, achiziția de gaze poate deveni o obligație de plată care nu găsește cumpărători.
Analiza critică atinge și preempțiunea statului asupra gazelor din Marea Neagră, aprobată prin legea 171/2026, care ar fi contribuit la dublarea prețului gazelor marfă în România. Dumitru Chiseliță avertizează că utilizarea conceptului de securitate energetică ca paravan pentru decizii economice slabe este periculoasă. Dacă achizițiile nu sunt justificate prin necesar, alternative și infrastructură, costurile vor fi suportate direct de populație, care finanțează astfel experimente comerciale fără o bază economică solidă.
Ambiția României trebuie să depășească simpla vânzare de marfă pentru a negocia la Bruxelles finanțări pentru infrastructură, interconectări și proiecte industriale. În loc să fie doar un furnizor de gaze ieftine la export și un cumpărător de gaze scumpe la import, țara ar putea construi parteneriate care să susțină dezvoltarea economică. O strategie credibilă implică diplomație și predictibilitate, transformând gazele într-un instrument de dezvoltare a industriei și a locurilor de muncă, nu doar într-o sursă de venituri imediate.
Contextul geopolitic actual este marcat de o reorganizare a raporturilor de putere, în care securitatea energetică devine un pilon central al stabilității regionale. Deciziile privind fluxurile de gaze și infrastructura de transport sunt strâns legate de capacitatea statelor de a naviga între cerințele de securitate ale UE și realitățile economice interne. În acest cadru, orice intervenție a statului pe piața energetică trebuie să fie transparentă pentru a nu taxa consumatorul final.
