O competiție strategică pentru controlul fluxurilor de energie în Europa de Sud-Est și Centrală se intensifică, pe măsură ce se apropie anul 2027, momentul în care este prevăzută sistarea totală a livrărilor de gaz rusesc. Grecia, Turcia și România se află în poziții de concurență pentru a ocupa golul lăsat de Rusia, utilizând infrastructuri de transport și resurse proprii pentru a capta volumele de energie necesare regiunii.
Grecia își propune să devină un hub regional prin Coridorul Vertical, bazându-se pe terminalele de la Revythousa și Alexandroupoli, conducta TAP și interconectările cu Bulgaria. Atuul principal al Elenei constă în piața de gaze liberalizată și transparentă, aliniată normelor UE, ceea ce îi oferă un rating de piață superior față de România sau Turcia. Această strategie este susținută de o creștere de 169% a exporturilor de gaze către nord în primele nouă luni ale anului 2026, transformând țara dintr-un consumator într-o poartă de intrare funcțională.
Turcia reprezintă un rival puternic prin posibilitatea de a utiliza un portofoliu diversificat, care include amestecul de GNL american cu gaz rusesc. Ankara dispune de o rețea extinsă de conducte și de 5 unități FSRU, având acces la surse din Rusia, Azerbaidjan și Iran. Totuși, lipsa de transparență a pieței turcești și necesitatea de a demonstra că fluxurile exportate către UE nu sunt de origine rusă reprezintă obstacole majore în fața integrării sale în sistemul european.
România adoptă o strategie dublă, fiind simultan piesă esențială pentru Coridorul Vertical și rival al acestuia prin producția internă. Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, cu exploatare comercială preconizată în 2027, ar putea genera un excedent semnificativ de gaze. Estimările indică faptul că România va putea furniza volume importante pentru Ucraina, Moldova și Ungaria, însă acest avantaj strategic ar putea fi limitat de o scădere a producției de la Neptun Deep în jurul anului 2040.
Eficiența transportului rămâne o problemă critică din cauza fenomenului de „pancaking”, acumularea de tarife pe parcursul tranzitării prin rețele succesive. Analizele S&P Global Energy arată că costurile de transport pot crește semnificativ pe măsură ce gazul traversează mai multe frontiere. De exemplu, costul pentru GNL prin rețeaua DESFA este estimat la 5,85 euro/MWh, în timp ce pe traseul prin IGB, Bulgaria și România, acesta ajunge la 7,51 euro pe megawatt-oră.
Această reconfigurare a piețelor energetice europene are loc într-un context de tranziție către surse diverse, unde securitatea aprovizionării este prioritară. În timp ce infrastructura de gaze rămâne un pilon central, Europa încearcă să integreze și alte forme de energie, precum parcurile eoliene, pentru a diversifica mixul energetic și a reduce dependența de sursele tradiționale de combustibil fosil.
