Declarațiile lui Trump sugerează că negocierile privind conflictul din Ucraina ar putea urma un model în care Kievul va trebui să plătească un preț teritorial pentru a obține un armistițiu sau un acord de pace cu Rusia. Informațiile care circulă indică faptul că procesul de negociere ar putea se baza pe o hartă ce consemnează trecerea în Federația Rusă a aproximativ 19% din teritoriul Ucrainei. Această situație ar putea marca începutul unei procese de ajustare a frontierelor, pe măsură ce pretențiile Kremlinului cresc.
Dacă scenariul propus de Trump se confirmă, Ucraina ar putea pierde circa 114.000 de kilometri pătrați, o suprafață de două ori mai mare decât teritoriul Belgiei. Această pierdere ar include controlul total asupra litoralului Mării Azov și o consolidare a prezenței ruse la Marea Neagră, asigurând continuitatea teritorială cu Peninsula Crimeea. Discuțiile se concentrează pe regiunile Donbas, Zaporojie, Herson și Crimeea, zone care ar permite Moscovei să își întărească poziția strategică în regiune.
În zona Donbasului, negocierile vizează cvasi-totalitatea regiunii Luhansk și o porțiune importantă din Donețk. Datele serviciilor de informații occidentale indică faptul că 92% din Luhansk este ocupată de ruși, în timp ce în Donețk ocuparea este de 70%. De asemenea, regiunile Zaporojie și Herson, deși parțial controlate de trupe rusești, au fost anexate oficial de Moscova în 2022, fiind prezentate de această putere ca parte din teritoriul său național.
Președintele Zelenski a susținut în repetate rânduri că o astfel de cedare este imposibilă, invocând succesele militare și prevederile Constituției care declară teritoriul național ca fiind indivizibil. Orice modificare majoră a frontierelor ar necesita, din punct de vedere legal, organizarea unui referendum. Totuși, presiunile economice și afirmațiile lui Trump, care a menționat că Ucraina va avea la finalul conflictului un „contur puțin diferit”, ridică semne de întrebare privind viabilitatea poziției actuale a Kievului.
Această abordare amintește de principiul geopolitic „teritorii contra pace”, utilizat istoric în reglementarea conflictului israelo-arab după Războiul de șase zile din 1967. Rezoluția 242 a Consiliului de Securitate al ONU prevedea retragerea armatei israeliene din teritoriile ocupate în schimbul recunoașterii suveranității statelor din regiune. Deși acest model a facilitat tratatul de pace israelo-egiptean din 1967 și Acordurile de la Oslo din 1993, aplicarea sa actuală în contextul ucrainean rămâne extrem de controversată.
O eventuală cedare teritorială ar reprezenta un câștig strategic major pentru Kremlin, care ar putea extinde cerințele către sudul Ucrainei, incluzând Odessa și zona de la Gurile Dunării. Această mișcare ar face parte dintr-o strategie globală de redefinire a zonelor de influență, în contextul reconfigurării raporturilor de putere la nivel mondial și a dinamicii dintre marile puteri.
