În dimineața zilei de 4 noiembrie 1956, armata sovietică a declanșat o ofensivă militară masivă împotriva Budapestei și a principalelor centre de rezistență din Ungaria. Scopul principal al operațiunii a fost eliminarea guvernului condus de Imre Nagy și oprirea revoluției care începuse cu aproape două săptămâni înainte. Această intervenție a marcat sfârșitul încercării ungurești de a se desprinde de sistemul comunist impus după Al Doilea Război Mondial, consolidând controlul Moscovei asupra statelor din sfera sa de influență.
Revolta a început la 23 octombrie 1956, sub formă de manifestație studențească în Budapesta, solicitând retragerea trupelor sovietice și libertatea presei. Mișcarea s-a extins rapid într-o revoltă populară, simbolizată de demolarea statuii lui Stalin. Imre Nagy, care a revenit la conducerea guvernului, a încercat să negocieze cu Moscova, dar situația s-a radicalizat. La 1 noiembrie, acesta a anunțat că Ungaria va proclama neutralitatea și se va retrage din Tratatul de la Varșovia, o decizie care a depășit limitele acceptabile pentru liderii sovietici.
Atacul militar a început în jurul orei 4:15 dimineața, folosind tancuri, artilerie și infanterie pentru a ocupa puncte strategice. La ora 5:20, Imre Nagy a transmis un mesaj radio prin care anunța atacul și afirma că guvernul rămâne la conducere. În urma ofensivei, forțele sovietice au înfrânt rezistența organizată, iar la conducerea unui nou guvern a fost instalat János Kádár, susținut de Moscova. Imre Nagy s-a refugiat la ambasada Iugoslaviei, însă ulterior a fost reținut și trimis în România.
În România, Imre Nagy a fost ținut în detenție într-o vilă din Snagov, înainte de a fi dus înapoi în Ungaria pentru procesul secret. Acolo, acesta a fost condamnat la moarte și executat pe 16 iunie 1958. După înfrângerea revoluției, regimul condus de János Kádár a implementat un proces de restabilire a controlului comunist prin arestări și anchete. Consecința socială a fost masivă, aproximativ 200.000 de persoane alegând să părăsească țara pentru a se refugia în Austria sau în state occidentale.
Intervenția a avut loc într-un context geopolitic tensionat, în care Statele Unite și aliații occidentali au ales să nu intervină militar. Administrația Eisenhower a monitorizat situația, dar a evitat un conflict direct cu Uniunea Sovietică pentru a nu risca o escaladare nucleară. În același timp, atenția internațională era parțial direcționată către criza Suezului, provocată de intervenția Marii Britanii, Franței și Israelului în Egipt. Deși au existat condamnări diplomatice la ONU, lipsa sprijinului militar a lăsat revoluționarii fără ajutor extern.
Evenimentele din Ungaria din 1956 au demonstrat limitele politicii de descurajare și ale retoricii anticomuniste în timpul Războiului Rece. Pentru regimurile din Europa de Est, inclusiv cel din România, intervenția a servit drept avertisment pentru a intensifica controlul asupra intelectualilor și studenților. Revoluția a rămas un reper al rezistenței, fiind ulterior recunoscută ca o mișcare națională după prăbușirea comunismului, deși la momentul respectiv a fost prezentată oficial de regim ca o contrarevoluție.
