Cele 32 de state membre NATO desfășoară negocieri pentru o reformă amplă a planificării militare, vizând o schimbare de paradigmă în prioritățile Alianței. Obiectivul central este concentrarea resurselor pe apărarea Europei împotriva amenințării ruse, ceea ce ar putea reduce obligația statelor de a furniza trupe pentru operațiuni de gestionare a crizelor în afara teritoriului NATO. Această direcție strategică este susținută de presiunile Washingtonului, care descrie această evoluție sub denumirea de „NATO 3.0”.
Proiectul de document consultat de diplomați vizează modificarea cerințelor de capabilități militare în cadrul procesului de Political Guidance. În prezent, aliații sunt obligați să asigure suficiente forțe atât pentru un conflict major în Europa, cât și pentru operațiuni externe, folosind conjuncția „și”. Noua propunere ar înlocui această formulare cu „sau”, permițând planificarea militară pentru una dintre cele două situații, nu pentru ambele în mod simultan. Această schimbare ar putea afecta capacitatea de a desfășura misiuni precum cele din Irak sau Afganistan.
Negocierile pentru stabilirea noilor obiective de echipamente, efective și sisteme de armament urmează să se încheie în 2029, însă statele membre urmăresc un acord până în februarie. Miza este critică pentru credibilitatea angajamentelor de apărare și pentru capacitatea de a descuraja Moscova. Oficialii europeni au avertizat asupra riscului unei incursuniuni rusești pe teritoriul NATO până în 2029, în timp ce constrângerile bugetare și necesitatea unei utilizări eficiente a banilor guvernamentelor adaugă complexitate procesului de planificare.
Există divergențe interne semnificative între statele membre privind această reorientare strategică. Statele din sudul Europei susțin menținerea parteneriatelor internaționale și a capacității de gestionare a crizelor globale. În schimb, Statele Unite, țările nordice și cele de pe flancul estic preferă concentrarea resurselor pe apărarea teritorială. Washingtonul solicită ca statele europene să preia o responsabilitate mai mare, în contextul în care Pentagonul analizează posibila retragere a unor trupe americane de pe continent european.
Camille Grand, fost secretar general adjunct al Alianței, a subliniat că o criză majoră în Europa va avea prioritate absolută față de orice alt obiectiv. Totuși, el a avertizat că schimbarea ar putea dezechilibra cele trei misiuni fundamentale ale NATO: apărarea colectivă, cooperarea cu statele din afara Alianței și securitatea cooperativă. Dacă se renunță la capacitatea de a susține simultan multiple fronturi, structura strategică a organizației, comparată cu un scaun cu trei picioare, ar putea deveni instabilă.
Din 2010, NATO definește oficial trei piloni de activitate: apărarea colectivă, cooperarea cu statele din afara Alianței și securitatea cooperativă, inclusiv gestionarea crizelor. Această structură a fost testată de deceniile de operațiuni în afara teritoriului euroatlantic, precum în Kosovo sau Afganistan. Trecerea către un model de apărare pur teritorială marchează o revenire la misiunea inițială a Alianței, după perioada de expansiune a misiunilor de gestionare a crizelor de după Războiul Rece.
