Un raport comun publicat de Center for Strategic and International Studies (CSIS) și George W. Bush Institute relevă utilizarea muncii forțate în Rusia. Aproximativ 12.000 de muncitori nord-coreeni ar putea fi victime ale traficului de persoane la o fabrică de drone militare din complexul industrial de la Ielabuga, situat în Tatarstan. Această facilitate este un pilon central al efortului de război al Moscovei, reușind să producă peste 5.500 de drone în fiecare lună pentru utilizarea în conflictul cu Ucraina.
Sistemul de exploatare este organizat la nivel de stat, regimul de la Phenian controlând deplasările și decizând posibilitatea cetățenilor de a părăsi locurile de muncă. Autoritățile nord-coreene rețin până la 90% din veniturile obținute de acești angajați, lăsându-le muncitorilor doar o parte infimă din salarii. Cercetătorii din raport descriu acest mecanism ca fiind o formă de sclavie, în care forța de muncă este vândută prin acorduri între state pentru a genera venituri pentru regim.
Cooperarea industrială de la Ielabuga implică un parteneriat extins între Rusia, Coreea de Nord, China și Iran. În timp ce China furnizează componente esențiale cu dublă utilizare, precum baterii, motoare și sisteme electronice, Iranul contribuie cu tehnologia dronelor Shahed. Rusia beneficiază de acest flux constant de armament, iar Coreea de Nord obține venituri masive prin confiscarea salariilor, oferind în același timp acces la experiență practică în producția de tehnologie militară modernă.
Activistul Song Young-Chae subliniază că această situație de exploatare nu este limitată doar la fabrica de drone, ci se extinde și pe alte frontiere. Muncitorii nord-coreeni sunt utilizați pe șantiere de construcții din teritoriile ocupate de Rusia sau în exploatări forestiere. Această practică de exploatare sistematică a propriilor cetățeni este utilizată pentru a susține financiar regimul, în condiții în care libertatea de mișcare a acestora este complet restricționată.
Trimiterea acestor muncitori în Rusia reprezintă o încălcare directă a Rezoluției 2397 a Consiliului de Securitate al ONU, adoptată în decembrie 2017. Această rezoluție impunea statelor membre obligația de a repatria cetățenii nord-coreeni care lucrează în străinătate pentru a limita accesul regimului la fonduri utilizate în programe militare și nucleare. Totuși, colaborarea dintre Rusia și Coreea de Nord continuă, facilitată de faptul că ambele țări au frontieră comună și pot organiza transportul fără intervenția organizațiilor internaționale.
Eficacitatea sancțiunilor internaționale este pusă sub semnul întrebării din cauza poziției Rusiei și Chinei în Consiliul de Securitate al ONU. Deținerea dreptului de veto de către aceste state face ca blocarea fluxurilor de tehnologie și personal să fie extrem de dificilă. Raportul solicită acum Departamentului de Stat al SUA și Organizației Națiunilor Unite să investigheze abuzurile și să impună sancțiuni entităților responsabile pentru aceste rețele de trafic de persoane.
