Valul de proteste violente care afectează marile orașe europene a început pe 17 septembrie în Franța, în urma protestelor profesorilor de la un liceu din sud-estul Parisului. Această efervescență s-a extins rapid către Spania, Belgia, Italia, Portugalia, Grecia și Albania, fiind alimentată de probleme legate de costul vieții și tăieri din sectorul public. În Franța, manifestările din 17 octombrie au implicat aproape un milion de oameni, rezultând în distrugerea a peste 1.500 de magazine și jefuirea altora 3.000.
Radu Leca susține că motorul acestor revolte nu este sărăcia absolută, ci conceptul de deprivare relativă, reprezentat de decalajul dintre așteptări și realitate. Tinerii europeni nu se compară cu strămoșii lor, ci cu generația părinților sau cu imaginea promisă a vieții de adult. Când salariile nu acompaniază inflația, iar chiria consumă aproape tot salariul minim, apare sentimentul că drepturile lor sunt încălcate, transformând nemulțumirea într-o reacție socială puternică.
Un alt factor critic identificat este incertitudinea și pierderea controlului asupra viitorului, o stare care amplifică tensiunile existente. Sociologa Maroa Silvestre de la Universitatea Deusto subliniază că tinerii trăiesc un sentiment profund de lipsă de control, iar acumularea unor situații imprevizibile poate declanșa explozii de violență. Psihologic, indivizii gestionează mai greu un viitor în care nu își pot planifica nicio lună decât dificultățile economice concrete, precum chiria ridicată.
Injustiția distributivă și simbolică joacă, de asemenea, un rol esențial în mobilizarea maselor pe străzi. Cazul Maricarmen din Spania, o femeie evacuată din locuința în care locuia de 70 de ani, a servit drept șoc moral pentru societate. În Portugalia, prețurile locuințelor s-au mai mult decât dublat din 2017, în timp ce salariile au rămas în urmă, oferind un exemplu clar de deprivare relativă care alimentează resentimentele față de speculația imobiliară.
Fenomenul de contagiune socială, facilitat de rețelele sociale, permite transferul rapid al efervescenței de la o capitală la alta, fără o coordonare centrală. Radu Leca explică faptul că nemulțumirea era latentă peste tot, dar participanții credeau că sunt singurii nemulțumiți până când protestele franceze au demonstrat contrariul. Pentru Generația Z, strada devine un spațiu de exprimare a identității și a eficacității colective, oferindu-le un sentiment de apartenență pe care viața cotidiană le-a confiscat.
