Publicația iraniană Kayhan a emis o avertizare prin care afirmă că instalațiile americane din România, alături de cele din Marea Britanie, Italia, Grecia, Albania și Cipru, ar putea deveni ținte în cazul unui nou război cu SUA. Această amenințare apare într-un context în care Iranul și Statele Unite rămân departe de un acord care să pună capăt conflictului dintre ele. Totodată, Donald Trump a refuzat să excludă posibilitatea reluării operațiunilor militare americane după alegerile din Statele Unite.
Analistul de politică externă Emanuel Cernat explică faptul că Teheranul aplică o strategie de război asimetric prin extinderea conflictului în regiune. Scopul este de a obliga Statele Unite să răspundă pe mai multe fronturi simultan, profitând de faptul că Donald Trump este absorbit de agenda internă după înfrângerea republicanilor la alegerile intermediare. Iranul încearcă să externalizeze conflictul pentru a compensa lipsa capacității militare de a purta un război convențional direct împotriva SUA.
Baza de la Deveselu este vizată de Teheran din motive strategice și propagandistice specifice. În timp ce Kremlinul susține că scutul este îndreptat împotriva Federației Ruse, Teheranul vede în această facilitate o amenințare la capacitatea sa de a genera insecuritate în direcția lumii occidentale. Totuși, scutul de la Deveselu a fost conceput ca un element al arhitecturii de securitate occidentale, având scopul de a proteja Europa și America de rachetele lansate din zona Iranului.
În ciuda retoricii agresive, un atac direct asupra infrastructurii NATO ar putea avea consecințe catastrofale pentru regimul de la Teheran. Emanuel Cernat subliniază că Iranul nu are niciun interes să activeze mecanismele de apărare colectivă ale Alianței Nord-Atlantice. Un astfel de gest ar crea premisele activării articolului 5 al NATO și a articolelor 42 și 7 din Tratatul de la Lisabona, implicând direct Uniunea Europeană în conflictul militar.
În prezent, conflictul este perceput ca fiind unul dus de Statele Unite și Israel împotriva Iranului, statele europene și NATO fiind delimitate clar de orice participare. Totuși, dacă Teheranul ar decide să atace, ar apărea automat legitimitatea de a intra în luptă împotriva Iranului. Analistul consideră că această perspectivă de implicare a întregii structuri euroatlantice este una pe care iranienii nu și-o permit sau nu își doresc.
Securitatea regională în zona de est a Europei rămâne un subiect critic în contextul tensiunilor dintre marile puteri și actorii regionali. Deși România este integrată în sistemele de apărare ale NATO, stabilitatea depinde de echilibrul dintre amenințările asimetrice și cadrul juridic al tratatelor de apărare colectivă. Gestionarea acestor riscuri necesită o monitorizare constantă a deciziilor politice de la Washington și a evoluțiilor din Orientul Mijlociu.
