Atacurile rusești cu rachete balistice au dus la suspendarea activității în trei dintre ultimele mari unități siderurgice rămase funcționale în Ucraina. Loviturile au vizat facilități din regiunile Zaporijjea și Dnipropetrovsk, afectând unități care asigurau împreună 90% din producția totală de oțel a țării. Această situație a pus practic capăt industriei siderurgice din Ucraina, conform declarațiilor oficiale ale unor reprezentanți ai sectorului industrial.
Oleksandr Vodoviz, șeful biroului directorului general al grupului Metinvest, a declarat că rachetele balistice au lovit furnalele de la trei unități esențiale. Două dintre aceste fabrici sunt operate de Metinvest, în timp ce a treia aparține companiei ArcelorMittal din Krivoi Rog. Vodoviz a subliniat că atacurile au fost precise, menționând că ruseștii cunoșteau locația exactă a echipamentelor pentru a lovi punctele critice.
Impactul asupra forței de muncă și al bugetului de stat este semnificativ, deoarece cele trei uzine angajează peste 15.000 de persoane. În urma atacurilor din 17 septembrie asupra combinatului Zaporijstal, infrastructura feroviară și echipamentele de producție au suferit pagube majore. În prezent, nu există certitudine privind durata reparațiilor necesare, procesul putând dura de la câteva săptămâni până la câțiva ani.
În acest context, marile grupuri ucrainene caută alternative logistice și piețe de producție în Uniunea Europeană, România devenind un punct central. Metinvest utilizează deja fabrica de țevi de la Iași ca unitate de procesare finală, aducând oțel brut din zonele sigure ale Ucrainei. Produsele finite rezultate la Iași sunt ulterior etichetate cu mențiunea „Fabricat în UE”, oferind o soluție de supraviețuire comercială.
O dispută strategică majoră vizează însă achiziția combinatului Liberty Galați, scos la licitație la prețul de 444 de milioane de euro. Metinvest concurează pentru acest activ cu constructorul român Dorinel Umbrărescu (UMB Steel) și cu investitori din India sau Grecia. Preluarea uzinei de la Dunăre ar permite grupului ucrainean accesul direct la mare și la rețeaua feroviară europeană, evitând blocajele portuare de la Marea Neagră.
Această mutare industrială reprezintă o strategie de securizare a capacităților de producție sub protecția scutului NATO. Pentru România, integrarea acestor fluxuri industriale consolidează poziția țării ca hub strategic la granița estică a Uniunii Europene. Deși infuzia de capital poate salva unități aflate în dificultate, preluarea unor active strategice de către companii din țări non-NATO poate genera anumite îngrijorări la nivelul autorităților de la București.
