Campania electorală din Israel, care culminează cu votul de pe 27 octombrie, este marcată de o reîntâlnire a tensiunilor etnice dintre evreii așkenazi și cei sefarzi sau orientali. Premierul Benjamin Netanyahu a fost nevoit să condamne atacurile de natură rasistă direcționate către principalul său adversar politic, Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar. Incidentul a scos la iveală o fractură socială profundă care afectează structura politică a statului modern Israel.
Conflictul a izbucnit după ce comentatorul politic Yinon Magal, considerat de mulți un purtător de cuvânt al lui Netanyahu, l-a calificat pe Gadi Eisenkot drept o „maimuță” controlată de „elita așkenază”. Eisenkot, care este evreu oriental cu părinți emigrați din Maroc, a refuzat să riposteze direct atacului, susținând că problema nu este Yinon Magal, ci persoana care se află în spatele acestuia, făcând o referire indirectă la Netanyahu. Premierul a declarat pentru Radio North 104.5FM că remarca este extrem de nepotrivită.
Pe lângă atacul lui Magal, Netanyahu a criticat și comportamentul femeii de afaceri Galia Albin. Aceasta a stârnit controverse într-un podcast, unde a ironizat alegătorii sefarzi și orientali ai partidului Likud. Albin a bătut din palme și a scandat „Bibi, Bibi, Bibi”, punând ulterior la îndoială capacitatea acestor alegători de a gândi independent. Aceste evenimente vin într-un moment în care Gadi Eisenkot este primul evreu sefard cu șanse reale de a deveni prim-ministru.
Istoria politică a Israelului este marcată de astfel de episoade, precum disputa din 1981 când actorul Dudu Topaz a insultat alegătorii Likud. Atunci, liderul Menachem Begin a folosit un discurs puternic pentru a câștiga victoria cu 48 de mandate din 120 în Knesset. În prezent, echilibrul demografic este diferit, evreii sefarzi și orientali reprezentând aproape jumătate din populația totală, în timp ce așkenazii reprezintă aproximativ 40%, restul fiind compus din persoane cu origini mixte.
Din punct de vedere structural, evreii așkenazi, de origine europeană, au dominat tradițional politica israeliană. Până în prezent, toți cei 14 prim-miniștri ai Israelului au fost așkenazi, majoritatea provenind din statele fostului Imperiu Țarist. Deși reprezentarea sefardă a crescut, cu figuri precum Gideon Sa’ar sau Amir Ohana în funcții înalte, tensiunea dintre grupurile etnice rămâne un factor decisiv în modul în care se organizează votul și alianțele politice.
Partidul Likud, care atrage în principal voturile evreilor sefarzi și orientali din Africa de Nord și Orientul Apropiat, se confruntă cu această presiune internă. În paralel, partidul Shas, fondat de Ovadia Yosef, continuă să reprezinte segmentul religios sefard și rămâne un aliat fidel al Likud de 42 de ani. Această dinamică subliniază importanța identității etnice în stabilirea raporturilor de putere în cadrul Knesset-ului.
