Coridorul energetic din Caucaz, care extinde traseul de la Baku prin Georgia până la coasta mediteraneană a Turciei, este vizat de Iran ca un nou punct de presiune strategică. Joseph Epstein, directorul Centrului de Cercetare Turan, avertizează că Washingtonul trebuie să protejeze această infrastructură înainte ca Teheranul să o testeze. Comentatorii iranieni apropiați de Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) descriu deja acest traseu ca fiind o „Strâmtoare Ormuz 2.0”, sugerând o capacitate de blocare a fluxurilor de petrol.
Deși volumul de petrol transportat prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC) reprezintă aproximativ o douăzecime din cantitatea care circulă prin Strâmtoarea Ormuz, importanța sa rezidă în raritate. BTC este una dintre puținele rute care nu traversează apele iraniene sau teritoriul rusesc, oferind o alternativă critică pentru exporturile din Golf. Această rută este esențială pentru Israel, care își importă 46,4% din petrolul din Azerbaidjan prin această conductă, și pentru Italia, care achiziționează peste jumătate din exporturile de țiței ale Azerbaidjanului.
Kazahstanul utilizează acest coridor ca o rută de evadare pentru a evita terminalele rusești, care sunt ținta constantă a dronelor ucrainene. Astana transportă țiței peste Marea Caspică prin BTC și intenționează să transfere anual 7 milioane de tone. Această siguranță a transportului se reflectă în prețuri, Azeri Light tranzacționându-se la aproximativ 14 dolari pe baril peste prețul țițeiului kazah transportat prin Rusia. Un atac asupra acestui coridor ar putea convinge comercianții că nicio rută de ieșire din regiune nu este sigură.
Amenințările din partea Teheranului au depășit etapa retorică, un consilier al unui comandant al IRGC menționând „conductele petroliere inamice”. În martie, dronele iraniene au lovit terminalul de pasageri al aeroportului Nakhchivan din Azerbaidjan, iar serviciile de securitate ale Azerbaidjanului au dezactivat un complot legat de IRGC împotriva conductei și a țintelor israeliene din Baku. Analistii observă că în mediul media iranian, aceste amenințări împotriva infrastructurii unui vecin sunt semnale clare de intenție strategică.
Pentru a contracara riscurile, Washingtonul ar putea acționa prin trei metode principale: protejarea infrastructurii, crearea de redundanță și descurajarea explicită. Protecția ar implica sisteme de apărare aeriană și radar de avertizare timpurie pentru Azerbaidjan, în timp ce redundanța ar necesita extinderea capacității porturilor caspice și refacerea conductei Baku-Supsa. În final, descurajarea ar putea veni printr-o declarație comună între Washington și Ankara, subliniind că un atac asupra coridorului va fi tratat ca o amenințare la adresa securității energetice occidentale.
Contextul geopolitic regional este marcat de o competiție intensă pentru controlul rutelor de transport și a influenței economice. În timp ce SUA promovează proiecte precum Ruta Trump pentru Pace și Prosperitate Internațională pentru a lega Azerbaidjanul de Turcia, Moscova și Beijingul caută alternative pentru a submina proiectele sponsorizate de Occident. Capacitatea de a proteja aceste coridoare este vitală pentru a menține încrederea capitalelor din Asia Centrală în infrastructura susținută de partenerii americani.
