Rezerva strategică de petrol a Statelor Unite a înregistrat o scădere semnificativă, ajungând la un nivel de 283,8 milioane de barili. Conform celor mai recente date furnizate de Departamentul de Energie, această cifră reprezintă cel mai scăzut nivel de stocuri de petrol înregistrat de la octombrie 1982 încoace. Această evoluție vine într-un moment în care rezerva a stabilit deja de două ori în cursul acestui an noi minime ale ultimelor decenii, după ce a coborât sub pragul critic de 300 de milioane de barili la începutul lunii august.
Reducerea actuală a stocurilor este rezultatul unei acțiuni coordonate de eliberare a petrolului, care a fost autorizată de președintele Trump în luna martie. Această mișcare a implicat eliberarea a 172 de milioane de barili, făcând parte dintr-un plan mai amplu de 400 de milioane de barili desfășurat de către 32 de țări membre ale Agenției Internațională a Energiei (AIE). Administrația a promis că va reatrage aproximativ 200 de milioane de barili în decurs de un an, fără a genera costuri pentru contribuabili, după ce livrările au început la aproximativ o săptămână de decizia inițială.
Gestionarea acestor stocuri este guvernată de două praguri legislative și operaționale distincte. Legea federală impune un minim operațional de 252,4 milioane de barili, însă nivelul acceptat la nivel general pentru a asigura pompare și procesare eficientă de petrol se situează între 250 și 300 de milioane de barili. În prezent, rezerva se află în zona de testare a acestui prag operațional, ceea ce ridică semnale de alertă privind capacitatea de gestionare a resurselor în condiții de volatilitate.
Analistul Ben Cahill de la Consiliul Atlantic a avertizat că aceste eliberări constante pot deveni o mișcare auto-destructivă pe termen lung. Conform acestuia, beneficiile aduse pieței sunt tot mai reduse, deoarece eliberarea de petrol poate fi eclipsată de percepția generală că opțiunile de rezervă ale Statelor Unite sunt aproape epuizate. Această situație este completată de observația lui Saul Kavonic de la MST Marquee, care a descris dependența de stocuri ca fiind o formă de a trăi pe baza unui card de credit al pieței petroliere.
O parte importantă din această scădere, aproximativ 133 de milioane de barili, este structurată prin contracte de tip schimb (swaps) cu companiile Shell, Vitol și Trafigura. Aceste companii s-au angajat prin contract să returneze 1,25 barili pentru fiecare baril primit, însă livrările sunt programate să înceapă abia la începutul anului viitor. În acest context, fluxurile prin Strâmtoarea Hormuz rămân la aproximativ o treime din nivelurile de dinaintea războiului, factor care a menținut cotația Brent sub pragul de 110 dolari în cea mai mare parte a crizei.
Gestionarea rezervelor strategice de petrol este un instrument de securitate energetică utilizat pentru a stabiliza prețurile și a compensa fluctuațiile de ofertă. În perioade de tensiuni geopolitice sau scăderi bruște ale producției, eliberarea stocurilor guvernamentale poate acționa ca un tampon pentru a preveni șocurile economice, însă utilizarea excesivă poate compromite capacitatea de răspuns în cazul unor crize viitoare mai severe.
