Senatul Italiei a aprobat noua legislație privind energia nucleară, marcând o schimbare de paradigmă după aproape patru decenii de la accidentul de la Cernobîl. Măsura a fost adoptată cu 81 de voturi pentru, 51 împotrivă și șapte abțineri, venind în completare după ce Camera Deputaților oferise deja acordul său anterior. Această decizie reprezintă un pilon central în strategia guvernului condus de Giorgia Meloni pentru consolidarea securității energetice naționale.
Noua lege nu autorizează însă construcția imediată a unor centrale, ci stabilește cadrul juridic pentru dezvoltarea tehnologiilor de nouă generație. În următoarele 12 luni, guvernul trebuie să pregătească decrete specifice privind autorizarea reactoarelor, standardele de siguranță și gestionarea deșeurilor radioactive. De asemenea, legislația permite stabilirea criteriilor necesare pentru alegerea viitoarelor amplasamente, punând bazele unei infrastructuri nucleare moderne care să răspundă cerințelor actuale.
Accentul se pune pe reactoarele modulare mici, cunoscute sub acronimul SMR, și pe alte tehnologii nucleare avansate. Susținătorii acestor soluții argumentează că acestea sunt mai sigure, mai flexibile și pot fi construite într-un ritm mai rapid comparativ cu reactoarele nucleare tradiționale. Gilberto Pichetto Fratin, ministrul italian al Mediului și Securității Energetice, a descris votul ca pe un moment istoric, subliniind că integrarea nuclearelor cu sursele regenerabile este o tehnologie câștigătoare.
Decizia vine într-un context în care Italia este puternic dependentă de energia importată, deși consumă deja electricitate nucleară din alte țări europene. Guvernul justifică această revenire prin creșterea estimată a consumului de electricitate, necesitată de electrificarea transporturilor, a locuințelor și a activităților economice, precum și de dezvoltarea centrelor de date. Securitatea energetică a devenit o prioritate strategică pentru statele europene în urma invaziei Rusiei în Ucraina.
Totuși, implementarea proiectelor se va confrunta cu obstacole financiare și logistice semnificative. Un singur reactor modular de 300 MW poate costa între 3 și 6 miliarde de euro, fără a include infrastructura suplimentară sau investițiile în rețeaua electrică. În plus, Italia nu dispune încă de un depozit național permanent pentru deșeurile radioactive, acestea fiind stocate momentan în instalații temporare, iar experții de la ECCO avertizează că interesul investitorilor privați rămâne redus.
Istoricul energetic al Italiei a fost marcat de două referendumuri care au blocat programul nuclear: unul în 1987, după Cernobîl, și unul în 2011, după accidentul de la Fukushima. În prezent, opinia publică pare să se schimbe, un sondaj realizat de Only Numbers în iunie 2026 indicând faptul că aproximativ 55% dintre italieni susțin centralele nucleare de nouă generație, sprijinul fiind mai pronunțat în rândul tinerilor.
