Proiectul de lege privind accelerarea industrială a generat dezbateri intense în cadrul Uniunii Europene, evidențiind divergențe majore între statele membre. Această inițiativă legislativă urmărește oferirea unui tratament preferențial produselor europene în cadrul contractelor publice, vizând sectoare strategice precum tehnologiile ecologice, oțelul și mașinile. Tensiunile apar în momentul definirii limitelor geografice ale conceptului de producere în Europa, deoarece guvernele nu pot ajunge la un consens privind criteriile de eligibilitate.
Germania susține o abordare mai extinsă, solicitând ca regulile de origine să fie aplicate și partenerilor comerciali ai UE. Ministrul german al Economiei, Katherina Reiche, a declarat joi că legislația trebuie să respecte principiul „fabricat cu Europa”, menționând în acest context țări precum Norvegia, Elveția și Canada. Condiția impusă de Berlin este ca acești parteneri să garanteze acces echivalent companiilor europene pe piețele lor. Această poziție coincide cu propunerea lui Ursula von der Leyen de a acorda statutul de membru „asociat” orașului Ottawa.
Franța adoptă o poziție mult mai restrictivă, pledează pentru o abordare strictă limitată exclusiv la statele membre ale Uniunii Europene. Această viziunea se opune direct modelului deschis propus de Germania, deoarece Parisul dorește protejarea strictă a intereselor economice interne. Tensiunea dintre cele două mari puteri europene subliniază dificultatea de a echilibra protecționismul cu necesitatea de a menține relații comerciale stabile cu partenerii externi în cadrul procesului de accelerare industrială.
Spania propune o soluție de compromis prin conceptul de „autonomie strategică deschisă”, explicat de ministrul spaniol al Industriei, Jordi Hereu i Boher. Madridul sugerează împărțirea preferenței europene în trei categorii distincte. Primul grup include cele 27 de state membre, al doilea grup cuprinde țări din Spațiul Economic European, precum Norvegia, și parteneri de încredere cu acces reciproc la achiziții. Al treilea grup ar include țări cu acorduri de liber schimb și semnatarii acordului OMC privind achizițiile publice, inclusiv statele care produc componente critice.
Italia nu a stabilit încă o poziție oficială și fermă în această chestiune. Ministrul Adolfo Urso a menționat doar că este în favoarea unei preferențe europene care să fie deschisă către „partenerii strategici”. În acest context de negociere, Irlanda, care deține în prezent președinția rotativă a Consiliului UE, depune eforturi pentru a facilita un compromis între cele 27 de state membre. Obiectivul este ca o decizie finală să fie adoptată până la sfârșitul lunii decembrie.
Procesul de negociere privind regulile de achiziții publice în cadrul UE reflectă o încercare de a consolida suveranitatea economică a blocului european. Această dezbatere are loc într-un cadru în care statele europene caută să își protejeze lanțurile de aprovizionare și capacitățile de producție locală. Decizia finală va determina modul în care companiile europene vor concura în licitațiile publice și cât de deschisă va fi piața internă față de producătorii din afara Uniunii Europene.
