Comisia Europeană a anunțat că va examina proiectele privind centrele de returnare situate în afara Uniunii Europene, însă această evaluare va avea loc doar atunci când acestea vor atinge un nivel de maturitate suficient. În prezent, statele membre lucrează la dezvoltarea modelelor concrete ale acestor centre, bazându-se pe un cadru legislativ european comun. Totuși, instituția nu a oferit detalii despre sursele de finanțare sau despre mecanismele care ar putea susține aceste proiecte.
Discuțiile privind cooperarea europeană în domeniul migrației au avut loc sâmbătă, la München, în cadrul unei reuniuni organizate de ministrul german de interne, Alexander Dobrindt. Întâlnirea a reunit reprezentanți ai Comisiei și miniștri din 18 țări europene, concentrându-se pe gestionarea frontierelor externe și pe aplicarea reformelor de migrație. Comisia consideră că parteneriatele cu țările terțe reprezintă o componentă centrală a politicii sale, urmând să consolideze acest tip de cooperare internațională.
Centrele de returnare vizează persoanele care nu dețin drept de ședere în statele membre ale Uniunii Europene. Conform acordului legislativ anunțat de Consiliu în iunie, aceste locații pot servi drept destinație finală sau pot facilita transferul ulterior al persoanelor către țara de origine sau către o altă țară terță. Parlamentul European a precizat că aceste transferuri trebuie să se bazeze pe acorduri cu țări care respectă drepturile omului, dreptul internațional și principiul nereturnării.
Germania susține utilizarea acestor centre pentru persoanele care nu au motive de azil și care nu pot fi deportate către țara lor de origine. În cadrul unui discurs susținut în Bundestag pe 10 septembrie, Alexander Dobrindt a argumentat necesitatea încheierii unor acorduri cu țări din afara UE pentru a permite construcția acestor facilități. Totuși, International Rescue Committee a criticat planurile, avertizând că dezvoltarea acestor centre în țări terțe ar putea eroda protecția oferită refugiaților.
Organizația umanitară a menționat și experiența centrelor din Albania, descrisă de reprezentanta sa din Italia ca fiind costisitoare și incompatibilă cu respectarea demnității persoanelor. În ceea ce privește cadrul juridic, Consiliul cere ca acordurile de transfer ulterior să stabilească clar responsabilitățile părților și să includă un mecanism independent de monitorizare. De asemenea, trebuie prevăzute consecințele în cazul în care returnarea ulterioară nu poate fi realizată efectiv.
Procesul de implementare a acestor mecanisme de gestionare a migrației se înscrie într-un context de reforme legislative europene intense. Deși Comisia Europeană intenționează să monitorizeze proiectele, aceasta nu a prezentat un calendar oficial pentru evaluarea lor. În prezent, rămâne neclar dacă bugetul Uniunii Europene va contribui la construcția, administrarea sau funcționarea acestor centre de returnare din afara spațiului european.
