Industria metalurgică din România traversează o perioadă de transformare critică, fiind pusă în fața a două scenarii distincte. Pe de o parte, țara riscă să rămână un exportator de valoare brută și un importator de produse finite cu valoare adăugată. Pe de altă parte, există șansa de a deveni un producător regional competitiv de metale cu emisii scăzute de carbon. Deciziile de la nivelul industriei și ale decidenților în următorii ani vor determina dacă sectorul va trece prin revitalizare sau prin declin.
Lipsa unor măsuri concrete de sprijin, corelate cu prioritățile din Pactul pentru o Industrie Curată (Clean Industrial Deal), poate accelera declinul industrial. Pentru o transformare reală, sunt necesare condiții esențiale precum asigurarea energiei la prețuri competitive, accesul la finanțare și la materii prime critice. De asemenea, securizarea și scurtarea lanțurilor de aprovizionare sunt vitale. O cerere predictibilă de produse metalurgice fabricate în Europa, cu emisii reduse, este necesară pentru a asigura fezabilitatea investițiilor în tehnologii curate.
Sectorul oțelului primar traversează o criză profundă, exemplificată de situația producătorului Liberty Galați. Acesta a intrat în insolvență încă din 2025 din cauza datoriilor, iar combinatul și platforma industrială sunt în prezent în proces de licitație. După două runde consecutive de licitație internațională care nu au generat nicio ofertă, viitorul acestui combinat rămâne incert. Această vulnerabilitate structurală se suprapune peste o concurență acerbă din Asia și peste volatilitatea prețurilor la energie.
În contrast, producătorii de oțel secundar au reușit evoluții prin investiții în retehnologizare și energie regenerabilă. Printre companiile relevante se numără ArcelorMittal (Hunedoara), Tenaris Silcotub (Călărași), care a achiziționat Artrom Steel Tubes (Reșița), și AFV Beltrame Group, proprietarul combinatelor Donalam Târgoviște și Călărași. Recent, combinatul Oțelul Roșu, aflat în faliment de mulți ani, a fost achiziționat de UMB Group, cu promisiunea unui plan de modernizare și decarbonizare a facilității.
Sectorul aluminiului prezintă un alt tablou, unde ALRO Slatina, principalul producător primar și cel mai mare consumator de energie, a raportat o creștere a producției de 5% față de anul anterior. Această evoluție este susținută de cererea din industriile de apărare și aerospațială, deși costul ridicat al energiei rămâne un obstacol major. În ceea ce privește cuprul, România exportă valoare brută deoarece, deși deține rezerve administrate de Cupru Min, lipsește infrastructura de prelucrare, minereul fiind trimis în țări precum China.
Industria metalurgică se poziționează la intersecția dintre autonomia strategică a Uniunii Europene, securitatea energetică și obiectivele de decarbonizare. Pentru a capitaliza oportunitățile actuale, România are nevoie de o strategie industrială care să prioritizeze dezvoltarea infrastructurii pentru decarbonizare și să faciliteze accesul la energie electrică la prețuri competitive. Valorificarea eficientă a fondurilor publice și a achizițiilor publice ecologice reprezintă pași esențiali pentru transformarea acestui sector strategic.
