Contextul geopolitic actual impune o reevaluare a priorităților în sectorul energetic, punând securitatea deasupra altor obiective. Raluca Covrig, director pentru Afaceri Publice și Comunicare în cadrul Federației Patronală a Energiei (FPE), susține că trilema energetică nu mai reprezintă un concept relevant în prezent. În opinia sa, ordinea abordării problemelor trebuie să fie clară, punând accent pe securitatea energetică și pe investițiile necesare pentru asigurarea acesteia, înainte de a discuta despre competitivitatea industriei europene.
Reglementările europene, precum Net Zero Industry Act, impun obligații de stocare a dioxidului de carbon care afectează direct producătorii de gaze și țiței. Această legislație stabilește o țintă europeană de 50 de milioane de tone pe an pentru capacitatea de injecție și stocare a CO2. În România, trei companii trebuie să asigure aproximativ 20% din această țintă până în 2030, pe baza producției realizate în perioada 2020-2023. Raluca Covrig consideră acest algoritm de alocare a obligațiilor ca fiind disproporționat față de particularitățile pieței naționale.
Companiile din România se confruntă cu necesitatea de a aloca capital pentru proiecte cu obiective complet diferite, fără o etapare clară a investițiilor. Această suprapunere între dezvoltarea producției de energie și cerințele de decarbonare poate duce la creșterea costurilor pentru consumatorii finali. Reprezentanta FPE subliniază că lipsa unei prioritizări în reglementări pune în dificultate atât companiile, cât și confortul consumatorului de rând. Această presiune financiară este accentuată de faptul că investițiile trebuie făcute simultan în direcții multiple.
Implementarea proiectelor de captare și stocare a carbonului necesită un interval de timp cuprins între 7 și 10 ani, ceea ce contrazice termenul limită de la 2030. Raluca Covrig a invocat proiectul norvegian Northern Lights ca exemplu de complexitate, menționând că acesta a început să fie dezvoltat de peste 20 de ani. România dispune de sonde epuizate care ar putea fi folosite pentru stocarea geologică, însă poziționarea acestora față de zonele locuite impune evaluări geofizice suplimentare. Infrastructura istorică nu garantează o implementare rapidă a acestor proiecte complexe.
O altă soluție explorată pentru diversificarea surselor de energie este utilizarea tehnologiei geotermale cu buclă închisă. Această metodă permite valorificarea căldurii interne a pământului prin recircularea apei într-un circuit închis, fără a extrage apă din subsol. Tehnologia poate fi utilizată pentru încălzire sau, în funcție de gradientul termic, pentru producția de electricitate. În România, zona de vest este considerată potrivită pentru astfel de proiecte, însă este necesară o actualizare a Legii minelor nr. 85/2003 pentru a diferenția regimul juridic al acestor sisteme.
Sectorul energetic european funcționează într-un cadru de reglementări stricte, unde deciziile privind decarbonarea și securitatea aprovate la nivel de Bruxelles influențează direct costurile de producție. În contextul actual, statele membre cu acces la infrastructură offshore pot transforma obligațiile de stocare a carbonului în oportunități comerciale, spre deosebire de țările continentale. Această diferențiere structurală creează provocări suplimentare pentru negara care trebuie să își adapteze infrastructura geologică și legislativă pentru a respecta normele de mediu.
