Unitatea 6 a centralei nucleare Kozlodui a intrat astăzi, 8 octombrie 2026, în perioada de oprire pentru revizia anuală și reîncărcarea cu combustibil. Această decizie, semnată de Dumitru Chisăliță, președinte AEI, va dura până la sfârșitul lunii noiembrie, când este prevăzută revenirea în funcțiune a grupului. Deși unitatea 5 rămâne operațională, funcționarea acesteia depinde critic de nivelul apei din Dunăra, ceea ce adaugă un factor de incertitudine suplimentar în contextul actual.
Retragerea temporară a unei puteri de aproximativ 1.000 MW afectează direct disponibilitatea energetică într-o perioadă de tranziție sezonieră. Pe măsură ce zilele se scurtează și temperaturile scad, consumul de seară tinde să crească semnificativ. România se confruntă cu o dependență de importuri în acele intervale orare în care producția internă nu este suficientă pentru a acoperi cererea populației și a industriei, ceea ce pune sub semnul întrebării stabilitatea furnizării.
Analiza profilurilor de consum indică faptul că vecinii României pot avea nevoi similare de energie în aceleași ore critice. În România, consumurile de seară sunt de circa 6.400-6.700 MW, în timp ce Ungaria registrează 5.400-5.600 MW, iar Serbia aproximativ 4.000 MW. Dacă o perioadă de răcire afectează simultan întreaga regiune, surplusurile disponibile pentru export se reduc drastic, făcând importul de energie mai scump și mai dificil de asigurat prin rețelele de transport.
Riscul sistemic este ilustrat de un scenariu de lucru în care, la un consum de seară de 7.600 MW și o producție internă de 4.900 MW, România ar avea nevoie de 2.700 MW din import. Dacă importurile realizate ar fi de doar 2.500 MW, ar exista o deficiență de 200 MW care ar trebui acoperită prin flexibilitate sau reducerea consumului. Un sistem care funcționează la limită rămâne vulnerabil în cazul unei avarii neașteptate sau a pierderii unei legături de transport.
Impactul principal al acestei situații este de natură economică, manifestându-se prin prețuri mai ridicate ale energiei în orele de vârf. Când producția disponibilă scade, piața este forțată să apeleze la surse de energie mai costisitoare pentru a menține echilibrul. Această creștere a costurilor de achiziție pentru furnizori poate genera presiuni asupra contractelor viitoare și, indirect, asupra tarifelor aplicate consumatorilor finali, chiar dacă nu există o creștere imediată a facturilor.
Securitatea energetică regională depinde de capacitatea de a gestiona aceste perioade de vârf la un cost sustenabil. În contextul actual, dependența de factori precum vântul slab sau producția fotovoltaică redusă după apusul soarelui amplifică riscurile. Monitorizarea atentă a rezervelor și a capacității de import rămâne esențială pentru a preveni orice instabilitate în momentul în care marja de siguranță devine extrem de mică.
