Alianța NATO se confruntă cu o vulnerabilitate critică în ceea ce privește arsenalul de rachete, o situație care poate compromite capacitatea de descurajare a Rusiei. Peter Victor Roberto, expert în cadrul Programului Transatlantic de Apărare și Securitate de la Centrul pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), avertizează că forțele NATO de pe continent au rămas în urma Rusiei. Această lacună vizează atât sistemele de apărare aeriană și antirachetă, cât și rachetele cu rază lungă de acțiune necesare pentru a contracara capacitățile Kremlinului.
În prezent, Europa nu dispune de un echipament integrat de apărare suficient de puternic pentru a oferi o descurajare credibilă în fața lui Putin. Deși 12 aliați, sub conducerea Regatului Unit, au alocat 50 de miliarde de dolari pentru dezvoltarea unor capabilități de precizie, multe dintre aceste sisteme vor fi disponibile abia în deceniul următor. Această întârziere este problematică, deoarece noile tehnologii planificate nu vor reuși să umple imediat decalajul tehnologic dintre Europa și Rusia.
Din 2018, Rusia a investit masiv în sisteme de arme cu rază lungă de acțiune, precum Avangard, Iksander și sistemul experimental Burevestnik. Acestea oferă Moscovei o gamă dinamică de capabilități, inclusiv tehnologii hipersonice. De exemplu, racheta hipersonică Oreshnik a fost utilizată de doar trei ori până acum, însă prezența unor astfel de arme reprezintă o amenințare majoră pentru Europa dacă Rusia decide să își extindă conflictul dincolo de granițele Ucrainei.
Pentru a reduce această disparitate, experții sugerează că aliații ar trebui să sprijine eforturile Kievului de a limita capacitatea de producție a Rusiei. Acest lucru poate fi realizat prin furnizarea de informații, supraveghere și recunoaștere (ISR) necesare pentru a lovi instalațiile de producție rusești. Ucraina a demonstrat deja capacitatea de a atinge ținte la sute de kilometri peste graniță, utilizând platforme de supraveghere furnizate de Washington.
O altă necesitate critică este creșterea amplitudinii producției interne de rachete în Europa. În timp ce SUA își mențin prezența, un pilon european mai puternic este esențial pentru a oferi mai multe opțiuni planificatorilor militari ai NATO. Dacă Europa nu reușește să producă arme la viteza necesităților actuale și la costuri economice, riscul ca lacunele de capacitate să devină lacune de descurajere este extrem de ridicat.
Situația este agravată de faptul că Rusia utilizează tactici pentru a forța Ucraina să consume muniție defensivă, lăsând infrastructura vulnerabilă la atacuri cu rază lungă de acțiune. În acest context, dezvoltarea capacităților de atac la distanță este vitală pentru a limita opțiunile Kremlinului de a crește tensiunile direct cu membrii NATO, în special după intrarea Finlandei și a Suediei în alianță.
