Deși NATO deține o forță militară superioară celei a Rusiei, capacitatea continentului european de a rezista unui atac masiv rămâne incertă. Analistul militar olandez Patrick Bolder, consilier al Centrului de Studii Strategice de la Haga, a subliniat că pregătirea trupelor și disponibilitatea sistemelor de apărare antiaeriană sunt factori critici. Într-un interviu acordat agenției Ukrinform, acesta a evidențiat faptul că Europa trebuie să își reducă treptat dependența militară de Statele Unite.
Patrick Bolder a punctat că Europa nu posedă capacitățile militare ale Statelor Unite, menționând în mod specific lipsa sistemelor de apărare antiaeriană necesare pentru protecție. Rusia utilizează rachete la scară largă în conflictul actual, ceea ce pune sub semnul întrebării capacitatea trupelor europene de a respinge atacurile inițiale. Analistul întreabă dacă forțele europene vor avea rezistența necesară pentru a reacționa după ce vor fi lovite de aceste atacuri cu rachete.
O altă problemă majoră identificată de Patrick Bolder este lipsa experienței de luptă a armatelor membre NATO în comparație cu forțele ucrainene. Militarilor europeni le lipsește experiența practică într-un război modern, caracteristici ale căror trăsături s-au schimbat semnificativ în ultimii ani. Deși există un schimb de experiență între NATO și Ucraina, rămâne de văzut dacă lecțiile sunt asimilate și aplicate suficient de repede în propriile forțe armate.
În paralel cu riscurile unui conflict convențional, Moscova exercită presiuni constante asupra Europei prin operațiuni de sabotaj, atacuri cu drone și operațiuni cibernetice. Cercetătorii au documentat peste 180 de astfel de incidente începând cu anul 2022. Un exemplu recent a fost tentativa eșuată de atac cu drone asupra unui avion ucrainean pe aeroportul din Leipzig, operațiune care ar fi fost aprobată de Vladimir Putin, conform serviciilor americane de informații.
Statele membre NATO investesc miliarde de euro în consolidarea armatelor pentru a preveni o eventuală invazie rusă de amploare. Deși nicio regiune europeană aflată la vest de Ucraina nu se află oficial în stare de război cu Rusia, operațiunile de sabotaj sunt deja o realitate. Această strategie de subminare continuă pune la încercare reziliența infrastructurii și a securității statelor europene fără a declanșa un conflict deschis.
Contextul securității europene este marcat de o tranziție către o postură de apărare mai activă, în condițiile în care amenințările hibride devin tot mai frecvente. Pe lângă atacurile cibernetice și sabotajele fizice, Rusia folosește diverse metode de presiune pentru a destabiliza regiunea. Această evoluție forțează decidenții europeni să reevalueze rapid capacitățile de apărare și să accelereze procesul de modernizare a arsenalului militar propriu.
