Absența României din lista publică a participanților la consultările Grupului Bergen ridică întrebări privind poziția țării în noile structuri de apărare europene. Deși acest fapt nu indică o excludere din sistemul de apărare sau o pierdere a parteneriatului cu Statele Unite, el subliniază necesitatea de a construi influență prin capacități operaționale concrete. Bucureștiul trebuie să își utilizeze poziția strategică de la Marea Neagră pentru a influența prioritățile NATO prin proiecte comune și inițiativă diplomatică activă.
Formatul Bergen, inițiat de Elbridge Colby, reunește un nucleu de aliați precum Norvegia, Suedia, Finlanda, Polonia, Germania și Țările de Jos. Reuniunea este programată pentru octombrie 2026 la Varșovia, unde Polonia va fi reprezentată de viceministrul Paweł Zalewski. România nu figurează în lista nominalizată și nu există o explicație oficială publică pentru această absență. Acest grup urmărește o orientare de tip NATO 3.0, axată pe descurajarea agresiunilor convenționale prin forțe europene rapide și capacitate industrială de susținere.
România dispune de instrumente de cooperare care pot compensa absența de la acest format restrâns. Un exemplu este summitul Formatului București 9 (B9) din mai 2026, care a confirmat continuitatea strategică între Marea Neagră și Marea Baltică. De asemenea, cooperarea cu Polonia este un pilon important, evidențiat de scrisoarea de intenție semnată la 30 septembrie pentru cooperarea industrială prin instrumentul SAFE. Acest document vizează achiziția unui sistem de lovire cu muniții, oferind un punct de plecare pentru parteneriatele cu membrii Bergen.
Capacitățile militare actuale demonstrează integrarea României în dispozitivul aliat prin prezența grupurilor de luptă de la Cincu, Sibiu și București. România contribuie activ și la grupurile de luptă din Polonia și Slovacia, menținând o relevanță care depășește orice cerc de consultare. Expertiza instituțională este susținută și de Centrul de Excelență NATO HUMINT de la Oradea, care oferă competențe în domeniul informațiilor din surse umane. Aceste resurse permit țării să contribuie prin specialiști și pregătire, alături de investițiile în echipamente.
Strategia de influență trebuie să se concentreze pe trei priorități majore: mobilitatea militară, protecția spațiului aerian și securitatea maritimă. În ceea ce privește securitatea maritimă, misiunea grupului România–Bulgaria–Turcia pentru combaterea minelor a fost extinsă în iulie 2026 pentru a proteja infrastructura critică submarină. Un proiect de mobilitate între Polonia și România ar putea identifica blocaje logistice, aliniindu-se la mandatul european de negociere aprobat de Consiliul UE în iunie 2026. Aceste acțiuni transformă geografia în influență reală.
Evoluția securității regionale este strâns legată de angajamentele financiare de lungă durată ale aliaților. Conform summitului NATO de la Haga din iunie 2025, se urmărește atingerea, până în 2035, a unei alocări anuale de 5% din PIB pentru apărare. Această structură de finanțare permite corelarea înzestrării militare cu dezvoltarea infrastructurii de transport și a rezilienței naționale. Planificarea strategică trebuie să asigure că aceste investiții produc efecte operaționale imediate și susținabilitate economică pe termen lung.
