Organizații din Țările de Jos și Portugalia au sesizat Comisia Europeană la 15 octombrie 2026, solicitând declanșarea unor proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva acestor două state. Reclamanții susțin că menținerea unor tratate bilaterale de protecție a investițiilor cu țări din afara Uniunii Europene permite investitorilor să conteste în arbitraj internațional decizii fundamentale. Aceste decizii vizează protecția mediului, exploatarea resurselor energetice, taxarea profiturilor excepționale sau aplicarea sancțiunilor economice, afectând autonomia ordinii juridice europene.
Grupurile Handel Anders!, TROCA, Both ENDS și SOMO cer examinarea compatibilității acestor acorduri cu dreptul european. În Țările de Jos, argumentele se bazează pe litigiile legate de închiderea exploatării de gaze Groningen și de taxarea profiturilor excepționale. De asemenea, se invocă măsurile restrictive împotriva investitorilor ruși sancționați. În Portugalia, situația este similară, fiind menționate cele 34 de tratate bilaterale care includ mecanisme de arbitraj între investitori și stat, procese care pot genera costuri juridice semnificative.
Problema centrală vizează mecanismul Investor-State Dispute Settlement (ISDS), prin care investitorii pot solicita despăgubiri pentru încălcarea drepturilor prevăzute în tratate. Organizațiile avertizează că investitorii supuși sancțiunilor UE pot utiliza clauzele de transfer al capitalului pentru a contesta înghețarea activelor. Un exemplu menționat este cazul omului de afaceri rus Mihail Fridman, care utilizează un tratat din 1989 pentru a contesta consecințele sancțiunilor. Acest aspect pune în discuție capacitatea statelor de a implementa politica externă și de securitate a Uniunii.
În Țările de Jos, impactul economic este ilustrat prin litigiile inițiate de Shell și ExxonMobil privind închiderea exploatărilor de gaze. Un alt caz relevant este cel al companiei Petrogas, din Oman, care a inițiat în 2025 un arbitraj legat de contribuția de solidaritate aplicată profiturilor din sectorul energetic. Reclamanții subliniază că astfel de proceduri pot transfera asupra bugetelor publice costuri masive, menționând că sistemul ISDS a generat pentru statele membre costuri cumulate de peste 10,5 miliarde de euro.
Comisia Europeană nu este obligată să declanșeze automat o procedură de infringement, ci trebuie să efectueze propria evaluare juridică a argumentelor prezentate. Sesizările actuale sunt o extindere a unei campanii care a vizat anterior și Germania, Franța, Austria și Suedia. Dacă instituția va decide că există motive suficiente, procedura poate include o scrisoare de punere în întârziere sau un aviz motivat. Scopul final al organizațiilor este ca statele să elimine acordurile care permit corporațiilor să formuleze pretenții de miliarde de euro împotriva politicilor de interes public.
Contextul juridic european a fost marcat anterior de hotărârea Achmea din 2018, prin care Curtea de Justiție a UE a stabilit că anumite clauze arbitrale din tratatele dintre statele membre sunt incompatibile cu dreptul Uniunii. Deși hotărârea Achmea și acordul din 2020 privind încetarea tratatelor intra-UE nu invalidează automat arbitrajelor cu țări terțe, ele au stabilit un precedent important pentru autonomia sistemului judiciar european în fața mecanismelor de protecție a investițiilor externe.
