Reprezentanții partidului de guvernământ din Georgia, Visul Georgian, au început să promoveze o reinterpretare a istoriei naționale prin elogierea Tratatului de la Gheorghievsk din 1783. Acest acord istoric a plasat regatul Kartli-Kaheti sub suzeranitatea Imperiului Rus, o decizie pe care oficialii o consideră acum o alegere civilizațională salvatoare. Această schimbare de paradigmă apare în contextul deteriorării relațiilor dintre Tbilisi și partenerii occidentali, sugerând o posibilă reorientare strategică a țării.
Premierul georgian Irakli Kobahidze a susținut că semnarea tratatului de către Erekle al II-lea a fost singura soluție viabilă pentru supraviețuirea națiunii. Deși Rusia nu și-a respectat ulterior obligațiile de protecție, Kobahidze argumentează că decizia a funcționat timp de aproape 20 de ani, oferind stabilitate într-un moment critic. El a subliniat că, prin acest pas, Georgia a reușit să își păstreze identitatea distinctă, bazată pe valori creștine și rădăcini europene.
Argumentul guvernului este susținut și de alți membri ai Visul Georgian, precum deputatul Davit Matikașvili sau Gia Volski. Aceștia susțin că pragmatismul de a accepta protecția unui vecin puternic a fost esențial pentru a evita dispariția poporului sau supunerea unei culturi musulmane agresive. Această logică transformă un tratat care a dus ulterior la anexarea teritoriilor georgiene într-un model de supraviețuire politică pentru un stat mic.
Opoziția prooccidentală și diplomații, inclusiv Gia Japaridze, avertizează că această dezbatere istorică are un scop politic imediat. Ei se tem că prezentarea compromisurilor ca fiind necesare pentru securitate ar putea pregăti opinia publică pentru concesii actuale față de Moscova. Criticii amintesc faptul că Imperiul Rus a încălcat tratatul prin invazia din 1795 și prin desființarea regatului Kartli-Kaheti în 1801, după moartea regelui.
În paralel, forțele proruse propun deja un concept de „Gheorghievsk 2”. Mamuka Pipia, liderul partidului Solidaritate pentru Pace, a salutat retorica premierului și lucrează la o inițiativă pentru un nou acord cu Federația Rusă. Spre deosebire de oficialii de la Visul Georgian, Pipia solicită eliminarea din Constituția Georgiei a articolelor care obligă integrarea în UE și NATO, vizând un parteneriat descris drept unul între entități egale.
Discursul actual al guvernului georgian rezonează puternic cu narațiunea oficială a Rusiei, care a prezentat întotdeauna acordul din 1783 ca pe o apropiere voluntară. În timp ce Moscova vede în aceste declarații un semn de normalizare, Tbilisiul se confruntă cu o suspendare a procesului de aderare la UE. Această evoluție indică o tensiune profundă între modelul de securitate european și pragmatismul istoric invocat de conducerea de la Tbilisi.
