O schimbare de paradigmă în tacticile de spionaj și sabotaj ale Federației Ruse pune sub semnul întrebării securitatea obiectivelor strategice din România. Recent, o tentativă de sabotaj la fabrica de armament Carfil din Brașov a dus la arestarea a trei cetățeni străini, un ucrainean și doi belaruși, care ar fi acționat la comanda Rusiei. Evenimentul scoate în evidență modul în care serviciile ostile utilizează metode noi pentru a opera pe teritoriul național.
Generalul (r) Dorin Toma, fost comandant al Comandamentului Diviziei Multinaționale Sud-Est a NATO, explică faptul că Rusia nu mai apelează exclusiv la spioni profesioniști, instruiți de GRU sau FSB. În loc de agenți integrați în structurile militare sau instituții sensibile, se folosesc cetățeni obișnuiți sau tineri radicalizați. Acești indivizi sunt racolați prin platforme precum Telegram și dark web, fiind remunerați pentru sarcini granulare, precum fotografieri sau acte de sabotaj minore.
Acești „spioni de unică folosință” sunt extrem de greu de atribuit din punct de vedere juridic și diplomatic. Generalul Dorin Toma subliniază că procesul de recrutare este unul etapizat: indivizii încep prin a face fotografii, primesc sume de bani și trec ulterior la sarcini mai complexe, cum ar fi incendierile. De multe ori, recrutarea este gestionată de subcontractori, nu de spioni profesioniști, ceea ce face ca singurele probe rămase să fie adrese de e-mail sau conturi bancare.
România este criticată pentru o reacție lentă în fața acestor amenințări hibride, fiind blocată în procese legislative. Generalul Toma menționează că modificările necesare la legea securității naționale, care ar facilita monitorizarea în spațiul digital, sunt în Parlament de cel puțin 10 luni. Deși există rezerve din partea societății civile privind protecția datelor personale, fostul comandant NATO consideră că autoritățile nu au scuze în a amâna adoptarea acestui cadru normativ.
Pentru a contracara riscurile, România ar putea adopta modele internaționale, precum cel al Poloniei. Varșovia utilizează un mecanism de starea de pregătire permanentă și dezvoltă o „lege a pre-război” pentru a elimina ambiguitățile juridice și a corela mecanismele naționale cu cele NATO. În România, deși programul de guvernare menționează conceptul de stare de vigilență și actualizarea Programului Armata României 2040, generalul Dorin Toma avertizează că, în prezent, aceste idei rămân doar enunțuri pe hârtie, fără detalii concrete.
Securitatea națională necesită un echilibru fin între extinderea capacităților de monitorizare și menținerea controlului civil democratic. Serviciile de informații trebuie să primească instrumente legale pentru a acționa în această stare de „pre-criză”, dar trebuie să rămână responsabile în fața comisiilor parlamentare. Fără un cadru legal clar și o infrastructură critică bine securizată, obiectivele strategice rămân vulnerabile în fața noilor metode de război hibrid.
