Jurnalistul Dmitri Kiseliov susține că Rusia are obligația de a finaliza procesul de denazificare a Ucrainei, un proces pe care îl consideră început de Stalin. Conform viziunii sale, procesul de denazificare a fost întrerupt de amnistia oferită de Hrușciov, fapt care ar fi permis apariția actualului regim de la Kiev. Kiseliov argumentează că această amnistie a permis întoarcerea unor grupări ideologice în Ucraina, transformând regiunea într-o amenințare pentru ceea ce el numește Rusia mare.
În această construcție narativă, regimul condus de Volodimir Zelenski este prezentat ca o continuare a ideologiei naziste. Kiseliov menționează unități precum Azov, Aidar și Kraken, descriindu-le drept batalioane naționaliste care servesc regimului actual. El susține că aceste structiuni au depășit chiar și părinții lor ideologici, acționând prin metode naziste. Această retorică transformă rezistența ucraineană într-un obiectiv militar care trebuie eliminat pentru a preveni creșterea unei noi amenințări monstruoase.
Totodată, argumentul utilizat de jurnalist pune sub semnul întrebării legitimitatea independenței Ucrainei obținute în 1991. Conform afirmațiilor sale, resursele de energie și sistemul de transport au fost lăsate ca o moștenire sovietică, însă naziștii au început să lupte împotva Rusia din interiorul ei. Această perspectivă de „denazificare” este utilizată pentru a justifica controlul Moscovei asupra teritoriului ucrainean, prezentând invazia ca pe o misiune istorică de stabilizare a regiunii.
În realitate, termenul de denazificare este folosit de Kiseliov pentru a acoperi represiunile sovietice asupra opoziției politice. Istoric, regimul lui Stalin a aplicat măsuri dure împotriva elitei intelectuale și a susținătorilor mișcărilor naționaliste, inclusiv prin deportări masive. De exemplu, în perioada 1941 și 1944-1952, sute de mii de persoane au fost deportate din diverse teritorii, obiectivul fiind distrugerea bazei sociale a rezistenței, nu eliminarea nazismului, care fusese deja învins.
Legislația din Ucraina interzice oficial propaganda și simbolurile regimului național-socialist, iar partidele de extremă dreapta au un impact electoral minim. De exemplu, la alegerile din 2019, o coaliție de dreapta radicală a obținut doar 2,15% din voturi. Unitățile menționate de Kiseliov, precum Azov sau Kraken, sunt structuri integrate în sistemul militar și de securitate al statului, neavând rol de partide politice care să conducă regimul de la Kiev.
Construcția narativă a lui Dmitri Kiseliov leagă rezistența antisovietică de ideologia nazistă pentru a legitima invazia Rusiei din 2022. Această strategie utilizează memoria războiului pentru a prezenta agresiția ca pe o datorie istorică, ignorând faptul că independența Ucrainei a fost susținută masiv de populație prin referendum în 1991. Astfel, conceptul de denazificare devine un instrument propagandistic prin care se justifică controlul asupra unor teritorii și neutralizarea statului ucrainean.
