Sistemele de pensii din Danemarca, Țările de Jos și Suedia oferă un model de referință pentru restul Europei, însă nu reprezintă o rețetă care poate fi aplicată rapid, concluzionează un nou studiu realizat de Bruegel. Cele trei state au reușit să construiască sisteme în care pensia publică este completată de componente finanțate prin acumularea de active, iar valoarea economiilor pentru pensie depășește în fiecare caz produsul intern brut. Această structură reduce presiunea pe termen lung asupra finanțelor publice și contribuie la dezvoltarea piețelor de capital.
Autorii studiului, Zsolt Darvas, Jacob Kirkegaard, Alexandre Mendonça și Bo Sangers, subliniază că aceste sisteme au fost construite în contexte istorice diferite, iar procesul de acumulare a activelor a durat zeci de ani. Alte state europene se confruntă cu o perioadă de îmbătrânire accelerată a populației fără a beneficia de același avantaj de timp sau de structuri puternice de negociere între angajatori și salariați. Diferențele dintre modele sunt marcante, Danemarca și Țările de Jos bazându-se pe pensii ocupaționale, în timp ce Suedia combină un sistem public contributiv cu o componentă prefinanțată.
În ceea ce privește rezultatele sociale, cele trei țări înregistrează rate de înlocuire a veniturilor de aproximativ 63–75% pentru un lucrător cu salariu mediu. Această performanță este însoțită de niveluri reduse ale sărăciei la vârste înaintate, utilizând indicatorul OCDE bazat pe venituri sub 50% din venitul median disponibil. În același timp, presiunile fiscale asupra statului sunt semnificativ mai mici decât în sistemele predominant de tip pay-as-you-go, unde contribuțiile actualilor angajați finanțează direct pensiile celor deja pensionați.
O propunere controversată din lucrare vizează statele cu poziții fiscale solide, care ar putea accelera tranziția prin injecții inițiale de capital de aproximativ 20–25% din PIB, finanțate din datorie. Această măsură ar permite crearea rapidă a unei mase de active necesare pentru a schimba comportamentul de economisire și a dezvolta industria administrării pensiilor. Totuși, autorii precizează că această opțiune nu este o recomandare a Comisiei Europene și nu este potrivită pentru statele cu datorii ridicate sau spațiu bugetar redus.
Suedia utilizează o arhitectură specifică, unde din cota de 18,5% din venituri, 16 puncte procentuale finanțează sistemul NDC, bazat pe conturi individuale calculate actuarial. Doar componenta Premium Pension, de 2,5% din venit, reprezintă un cont individual prefinanțat și investit pe piețele financiare. În Danemarca, schemele ocupaționale au fost dezvoltate prin acorduri între partenerii sociali, asigurând o acoperire largă a forței de muncă. În Țările de Jos, pilonul ocupațional acoperă peste 90% dintre pensionari, însă o reformă este în curs pentru a trece la un model cu contribuții definite.
Problema demografică a Europei pune sub semnul întrebării sustenabilitatea sistemelor tradiționale de tip pay-as-you-go, în care numărul de pensionari crește raportat la numărul de activi. În contextul european, gestionarea acestor tranziții necesită un echilibru fin între plata pensiilor curente și acumularea de rezerve pentru generațiile viitoare. Deciziile privind vârsta de pensionare și mecanismele de ajustare automată rămân instrumente esențiale pentru a preveni colapsul financiar al sistemelor de protecție socială pe termen lung.
