Presiunea extremă de pe piața locuințelor din Berlin a pus în prim-plan necesitatea unor măsuri radicale de control. În urmă cu cinci ani, locuitorii capitalei germane au aprobat printr-un referendum obligarea companiilor imobiliare care dețin peste 3000 de locuințe să le vândă statului. Totuși, această măsură nu a fost pusă în aplicare, iar între acest timp chiriile pentru noile contracte au crescut, în medie, cu aproximativ 50%.
Rezultatul recentelor alegeri pentru Camera Deputaților din Berlin a readus în atenția europeană acest subiect critic. Partidul Die Linke a obținut cele mai multe voturi, promițând aplicarea referendumului și socializarea locuințelor deținute de marile grupuri imobiliare prin procesul de „expropriere”. Implementarea acestui model depinde acum de negocierile pentru formarea coaliției de guvernare, într-un context în care criza locuințelor afectează tot mai multe metropole.
Viena este considerată un model de succes prin administrarea directă a aproximativ 220.000 de locuințe și susținerea altor 200.000 de unități sociale. Această strategie permite circa 60% dintre locuitori să beneficieze de locuințe sociale, menținând nivelurile chiriilor moderate pe piața liberă. În Basel, se folosește modelul în care terenurile municipale sunt concesionate cooperativelor, astfel încât dezvoltatorii să nu includă costurile exorbitante ale terenului în chirii, o metodă aplicată și în Barcelona sau Lisabona.
În Paris, administrația utilizează dreptul de preempțiune pentru a achiziționa clădiri în cartierele unde chiriile cresc excesiv. Obiectivul este ca până în 2035 locuințele sociale să reprezinte 30% din fondul locativ, prin achiziții și transformarea clădirilor de birouri în locuințe. În regiunea Île-de-France au fost identificate 61 de proiecte care ar putea genera până la 8200 de locuințe noi, oferind o soluție pentru proprietățile deja private.
Praga și Dublin aplică metode specifice pentru a proteja anumite categorii de populație. La Praga, au fost construite 660 de locuințe rezervate profesiilor esențiale, precum polițiștii sau asistenții medicali, cu chirii cu 20% sub nivelul pieței. În Dublin, programul „Cost Rental Housing” vizează persoanele cu venituri între 66.000 de euro pe an și cele de pe lista de așteptare, oferind locuințe fără scop de profit, cu chirii cu aproape 30% mai mici.
Evoluția piețelor imobiliare din marile orașe europene reflectă o discrepanță tot mai mare între cererea de locuințe și oferta disponibilă. În metropole precum Dublin, unde investitorii străini și companiile tehnologice au accelerat creșterea prețurilor, guvernele încearcă să echilibreze piața prin intervenții directe. Scopul final rămâne restabilirea unui echilibru economic care să permită rezidenților cu venituri medii și mici să locuiască în centrele urbane.
