Bombardamentele rusești asupra Kievului și a altor orașe ucrainene au crescut în intensitate și precizie, urmând o logică a teroarei menită să forțeze capitularea populației. Kremlinul pare să presupună că distrugerea infrastructurii și amenințarea cu foametea vor face imposibilă continuarea războiului de către autoritățile de la Kiev. Totuși, experiența istorică și analiza psihologică sugerează că teroarea aeriană nu obligă automat o societate să se predea, ci poate produce efecte diametral opuse.
Svetlana Ciunihina, director adjunct al Institutului de Psihologie Socială și Politică al Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, susține că atacurile pot determina oamenii să se mobilizeze și să devină mai hotărâți. În loc de o prăbușire morală, societatea poate manifesta o rezistență îndârbită. Această reacție este dublă: pe o latură apare mobilizarea psihologică și solidaritatea, în timp ce pe alta se observă cinism și slăbirea normelor sociale, procese care pot coexista în cadrul aceleiași populații.
Istoria oferă lecții relevante despre eșecul bombardamentelor de a induce supunerea politică. În Al Doilea Război Mondial, deși atacurile asupra Londrei sau Coventry au provocat durere, nu au declanșat exodul masiv anticipat de autorități. Similar, un raport al Comisiei americane din 1947, bazat pe peste 3.700 de interviuri cu locuitori din orașe germane, a arătat că bombardamentele intense nu produceau neapărat efecte mai mari decât cele moderate și nu provocau revolte împotriva regimului.
Sub presiunea atacurilor, ucrainenii traversează o stare de stres traumatic continuu, fiind expuși la pericole reale într-un prezent care pare fără sfârșit. Svetlana Ciunihina explică faptul că frica resimtită în aceste condiții este o reacție adaptativă, nu o patologie, ajutând oamenii să rămână vigilenți. Sentimentul de solidaritate colectivă și participarea la activități concrete, precum voluntariatul sau producția de armament, sunt elemente esențiale care mențin reziliența societății în fața agresiunii.
Datele recente confirmă o rezistență persistentă a populației, în ciuda presiunii militare. Un sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev (KIIS) în septembrie 2026 indică faptul că 62% dintre cetățenii ucraineni sunt dispuși să suporte războiul cât de mult va fi necesar. La Kiev, această proporție este și mai ridicată, ajungând la 72%, ceea ce demonstrează că previziunile propagandei ruse privind o prăbușire iminentă rămân nefondate.
Contextul conflictului este marcat de o violență constantă, exemplificată de atacurile asupra unor zone precum Zaporojie, unde un bloc de cinci etaje a fost lovit, provocând pierderi de vieți omenești. Această realitate a bombardamentelor constante subliniază dificultatea de a gestiona infrastructura de protecție, însă nu anulează capacitatea de adaptare a civililor. Reziliența depinde în final de menținerea controlului asupra situației și de încrederea în capacitatea autorităților de a asigura spații sigure.
