Diversificarea aprovizionării cu gaze naturale a Uniunii Europene, realizată prin creșterea importurilor de gaz natural lichefiat (LNG), nu protejează gospodăriile și industriile de volatilitatea prețurilor. Deși Europa a reușit să înlocuiască livrările rusești prin utilizarea încărcăturilor maritime, care pot fi redirecționate flexibil, acest proces a plasat regiunea în concurență directă cu alte piețe globale, precum Asia. Această nouă configurație comercială nu elimină riscul de șocuri de preț, deoarece orice perturbare a exporturilor din zona Golfului poate majora costurile pentru furnizorii europeni.
Impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra costurilor energetice este semnificativ, conform estimărilor ACER. Agenția estimează că, pentru vara anului 2026, costul suplimentar al importurilor de gaze ar putea fi cuprins între 18 și 33 de miliarde de euro. Această cifră reprezintă o limită superioară indicativă și un calcul contrafactual, nu o cheltuială directă din bugetul UE. Totuși, evenimentele geopolitice pot forța statele membre să utilizeze resurse bugetare masive pentru a compensa creșterile de preț pe piața mondială.
O problemă structurală majoră este modul în care prețul gazului influențează direct costul electricității pe piața angro. Deși în 2022 centralele pe gaz au asigurat doar 19% din producția de electricitate a UE, acestea au stabilit prețul de echilibru în 55% din timp. Această discrepanță între ponderea producției și influența asupra prețului înseamnă că orice creștere a costului combustibilului se transmite rapid întregului sistem energetic. Modelările JRC indică faptul că, pentru anul 2030, această influență ar putea rămâne la un nivel similar de 56%.
Intervențiile guvernamentale pentru protejarea consumatorilor pot genera efecte secundare asupra bugetelor publice și a comportamentului energetic. Comisia Europeană a estimat în mai că măsurile energetice ar putea costa 14,5 miliarde de euro, însă prelungirea acestora până la sfârșitul anului 2026 ar putea ridica suma la 38,6 miliarde de euro. Multe dintre aceste măsuri vizează reducerea taxelor și a accizelor, ceea ce poate slăbi stimulentele pentru economisirea energiei. În loc de transferuri directe către grupurile vulnerabile, reducerea prețului unitar poate încuraja un consum suplimentar de energie.
Pentru a reduce dependența, Elise Viadere propune trei direcții de reformă strategice pentru sistemul european. Prima vizează corectarea stimulentelor pentru investiții, astfel încât taxele pe electricitate să nu penalizeze procesele de electrificare. A doua direcție propune remunerarea flexibilității, oferind beneficii celor care utilizează baterii pentru a muta energia din orele ieftine în cele scumpe. În final, se recomandă concentrarea finanțării publice pe infrastructurile care aduc beneficii societății, precum rețelele transfrontaliere, acolo unde piața nu poate recompensa investiția integral.
Securitatea energetică a Uniunii Europene depinde de un echilibru fragil între disponibilitatea fizică a resurselor și stabilitatea costurilor de achiziție. Chiar dacă stocurile de gaz sunt suficiente, mecanismele de depozitare pot deveni ineficiente atunci când prețurile pentru livrarea imediată sunt mai mari decât cele pentru sezonul de iarnă. Această inversare a semnalelor de preț obligă autoritățile să intervină prin obligații de stocare sau achiziții strategice, transformând riscul de piață într-un cost direct pentru contribuabili și datoria publică.
