China traversează o perioadă de declin demografic profund, care amenință să submineze fundamentul creșterii economice observate în ultimele decenii. După perioada de expansiune de la 1978, când populația activă a crescut de la 57% la un vârf de aproape 75% în 2010, țara se confruntă acum cu o scădere anuală a populației de între trei și patru milioane de oameni. Această tendință este alimentată de ratele de fertilitate scăzute și de politicile de control al nașterilor implementate anterior de Beijing.
Proiecțiile demografice indică o transformare radicală a structurii sociale chineze până în anii 2040. Dacă traiectoria actuală este menținută, China ar putea pierde anual aproximativ un procent din populația sa, ceea ce înseamnă circa zece milioane de persoane. În același interval, proporția cetățenilor cu vârsta de peste 65 de ani se va dubla, crescând de la 15% în prezent la aproximativ 30% în 2040, fenomen care va pune presiuni imense pe sistemul de securitate socială.
Pe lângă criza demografică, Beijingul se confruntă cu o erozie politică semnificativă, caracterizată prin trecerea de la un model tehnocratic la o guvernare unipersonală. Sub conducerea lui Xi Jinping, Partidul Comunist Chinez a consolidat controlul, eliminând competența decizională în favoarea loialității absolute. Această rigiditate politică este vizibilă în incapacitatea de a aborda probleme economice complexe, precum deflația sau scăderea consumului intern, preferând în schimb politici industriale axate pe exporturi și o ortodoxie dogmatică.
Sistemul politic chinez pare să adopte o viziune regresivă, comparabilă cu perioada dinastiei Ming, prin promovarea unui nativism și al unor norme de gen tradiționaliste. Autoritățile încurajează o revenire la valorile confucianiste și la rolurile patriarhale ale femeilor, sperând că acestea vor stimula natalitatea. Totuși, aceste măsuri se lovesc de o realitate socială în care noile căsătorii au scăzut cu aproximativ 55% între 2013 și 2024, reflectând o respingere a normelor de gen impuse de stat.
Riscurile geopolitice sunt accentuate de izolarea liderului chinez și de posibila eroare de calcul în fața presiunilor interne. Există temeri că un regim aflat în declin ar putea încerca acțiuni militare decisive, precum cucerirea Taiwanului, pentru a compensa constrângerile economice. Totodată, tensiunile dintre grupuri sociale, inclusiv cele de gen sau cele dintre locuitorii urbani și rurali, pot crea o instabilitate internă pe care aparatul de supraveghie al statului va încerca să o gestioneze prin metode de control strict.
Contextul demografic global arată că această problemă nu este exclusivă Chinei, însă răspunsul politic diferă. În timp ce societățile cu rate scăzute de fertilitate pot recurge la imigrație pentru a compensa lipsa forței de muncă, China adoptă o politică etnocentrică și restrictivă față de străini. Această abordare, marcată de o creștere a suspiciunii față de influențele externe, limitează opțiunile de adaptare ale Beijingului în fața unei populații care îmbătrânește rapid.
