Producția globală de biocombustibili urmează să înregistreze o creștere de aproape 70% până în anul 2030, comparativ cu nivelurile din 2025. Această expansiune este determinată de deciziile marilor producători de a majora cerințele privind amestecarea acestor combustibili cu variantele convenționale. Această schimbare de paradigmă energetică apare ca un răspuns direct la criza provocată de războiul din Iran, care a afectat stabilitatea piețelor de energie la nivel mondial.
Studiul detaliat a fost elaborat de think tank-ul londonez Chatham House împreună cu organizația de certificare Forest Stewardship Council (FSC). Analiza subliniază că utilizarea unor substanțe precum etanolul, obținute din materii prime organice, devine tot mai competitivă pe măsură ce prețurile combustibililor fosili cresc. De la declanșarea conflictului din Iran, prețul petrolului a înregistrat o creștere de aproape 40%, în timp ce prețurile la zahăr și porumb au crescut cu aproximativ 20%.
Pentru a răspunde noilor realități, Brazilia, China, India, Indonezia și Statele Unite, alături de Uniunea Europeană, au propus sau au adoptat deja cote mai mari de biocombustibili în amestecul de carburanți. Totuși, autorii avertizează că această viteză de implementare poate depăși capacitatea sistemelor de control. Există riscul ca cererea pentru materii prime să crească mult mai rapid decât pot fi puse în aplicare măsurile de protecție a mediului și mecanismele de certificare a utilizării terenurilor.
Impactul asupra suprafețelor agricole este unul masiv, deoarece suprafața necesară pentru producerea materiilor prime ar putea să se mai mult doubling până în 2030 față de 2023. Dacă toate măsurile propuse sunt aplicate integral, ar fi necesare încă 36 de milioane de hectare de teren, o suprafață comparabilă cu cea a Germaniei. Prioritizarea securității energetice pe termen scurt ar putea duce la o creștere a insecurității alimentare pe termen mediu, în special în cazul fenomenelor meteorologice extreme.
Analiza face o distincție clară între biocombustibilii de primă generație, produși din culturi precum porumbul sau trestia de zahăr, și cei de a doua generație. Biocombustibilii de primă generație sunt identificați ca fiind principalul risc, deoarece producția lor tinde să afecteze securitatea alimentară, consumul de apă și să ducă la degradarea terenurilor. În schimb, cei avansați, obținuți din reziduuri organice sau ulei alimentar uzat, oferă soluții mai sustenabile prin utilizarea deșeurilor.
Această tranziție energetică forțată de instabilitatea geopolitică reflectă o tendință de securitizare a resurselor naturale. În contextul conflictelor internaționale actuale, decidenții politici tind să prioritizeze autonomia energetică prin surse alternative, chiar dacă acest lucru implică riscuri economice pentru sectorul agricol. Trecerea de la combustibilii fosili la cei bio reprezintă o strategie de adaptare la volatilitatea prețurilor petrolului, dar necesită un echilibru strict între nevoile de energie și cele de hrană.
