La începutul celei de-a doua săptămâni de negocieri de la COP31, Stiell a îndemnat diplomații din aproape 200 de țări să abordeze rapid problemele dificile. Șeful ONU pentru climă a subliniat necesitatea de a evita amânările tactice în cadrul procesului de decizie. Obiectivul central al conferinței vizează o electrificare mai intensă și mai rapidă la nivel global, alături de asigurarea accesului la finanțare climatică pentru națiunile care se află în poziții vulnerabile.
Negocierile de la această ediție sunt marcate de o complexitate ridicată, având pe ordinea de zi 165 de puncte de discuție. Stiell a recunoscut dificultatea de a ajunge la un consens asupra fiecărui cuvânt și frază, menționând că succesul colectiv depinde de capacitatea fiecărei părți de a accepta compromisuri. Fiecare țară participă cu propria viziune și voce, ceea ce transformă procesul de redactare a documentelor finale într-o sarcină vitală, dar extrem de dificilă.
Australia, în calitate de co-președinte al conferinței, propune un obiectiv ambițios privind ponderea energiei electrice în consumul final global. Propunerea vizează creșterea acesteia de la nivelul actual de 23% la 35% până în anul 2035. Această tranziție ar acoperi activități esențiale precum transportul, încălzirea, răcirea sau alimentarea aparatelor electrocasnice. O implementare extinsă în sectoarele construcțiilor și ale industriei ar putea reduce emisiile de CO2 cu 40% în acest scenariu.
Tensiunile au crescut în ceea ce privește finanțarea, în special în relația cu țările africane. Acestea solicită statele donatoare să ofere claritate privind sumele și termenele de contribuție pentru adaptarea la criza climatică, cerând totodată un mecanism transparent de monitorizare. Sabine Minninger, reprezentantă a „Brot fur die Welt”, a observat că națiunile industrializate par să ignore realitatea dură din Africa, unde secetele și inundațiile distrug recoltele, evitând discuțiile concrete despre fonduri.
Problema finanțării este agravată de ambiguitățile din rezoluția adoptată anterior la COP30 în Brazilia. Deși documentul de la COP30 prevedea ca națiunile bogate să își tripleze sprijinul pentru adaptare până în 2035, acesta a omis stabilirea unui an de referință, a etapelor intermediare sau a unei sume finale concrete. Această lipsă de precizie alimentează nemulțumirea statelor care au nevoie de resurse imediate pentru a face față schimbărilor climatice.
În cadrul conferințelor ONU privind schimbările climatice, procesul de negociere este de obicei unul de tip multilateral, unde deciziile se iau prin consens. Acest mecanism impune ca orice text final să fie acceptat de toate părțile, ceea ce explică de ce negocierile pe puncte specifice, precum electrificarea sau finanțarea, devin adesea lungi și tensionate. Succesul acestor summituri depinde de echilibrul dintre ambițiile ecologice și capacitatea financiară a statelor dezvoltate.
Martin Kaiser, șeful Greenpeace Germania, a menționat că implicarea europeană este una care dă de gândit. Ministrul german al Mediului, Carsten Schneider, urmează să pledeze pentru includerea unor puncte esențiale în declarația finală. Acestea vizează un obiectiv de electrificare ecologică, planuri concrete pentru eliminarea treptată a petrolului, gazelor și cărbunelui, precum și stoparea defrișărilor, elemente pe care organizația le consideră cruciale pentru rezultatul conferinței.
