Clubul Seniorilor pentru Înzestrarea Armatei (CSÎA) propune o reformă a modului în care sunt gestionate programele majore de înzestrare din cadrul MApN. Mesajul central al analizei este că succesul unui program nu constă în livrarea unei platforme, ci în obținerea unei capabilități militare complete, care să fie disponibilă și sustenabilă pe întregul său ciclu de viață. Această abordare vizează evitarea situațiilor în care echipamentele sunt recepționate contractual, dar nu pot fi utilizate din cauza lipsei personalului instruit, a muniției sau a infrastructurii necesare.
Strategia propusă nu urmărește înlocuirea structurilor MApN, precum directorul de program sau punctele de decizie, ci o conectare mai eficientă a funcțiilor existente. CSÎA recomandă trecerea de la perspectiva de simplă livrare a unui produs la cea de disponibilitate operațională și management pe ciclul de viață. În acest model, beneficiarul definește ce capabilitate este necesară, resursele asigură elementele cu care se lucrează, iar managementul tehnic și executiv coordonează modul de realizare a obiectivelor.
Analiza subliniază importanța principiilor observate la nivelul NATO, a Statelor Unite și al Marii Britanii, fără a impune modele instituționale directe. Se pune accent pe managementul orientat spre capabilitate, care include doctrina, organizarea și interoperabilitatea, și pe utilizarea echipelor multidisciplinare de program. Un punct critic este suportul logistic, care trebuie proiectat simultan cu capabilitatea și nu adăugat ulterior procesului de achiziție, asigurând astfel gestionarea costurilor și a riscurilor pe termen lung.
Infrastructura este identificată ca o dimensiune critică ce poate genera dificultăți majore după semnarea contractelor. Nota propune descompunerea acestui termen generic în șase componente specifice pentru a evita capcanele logistice. Se recomandă crearea unei fișe de infrastructură a programului și stabilirea unui drum critic pentru proiectare și execuție, deoarece acestea durează adesea mai mult decât livrarea platformelor. De asemenea, se propune regula „No ILS, No Contract”, care interzice introducerea în serviciu fără o infrastructură verificată.
Obiectivul final este mutarea accentului de pe managementul achiziției de produse către managementul susținerii capabilităților militare. Prioritățile includ consolidarea echipelor integrate de program, digitalizarea proceselor prin utilizarea inteligenței artificiale și implicarea efectivă a industriei naționale de apărare. Fără o industrie capabilă să susțină sistemele achiziționate, resursele alocate riscă să nu producă efectul de securitate urmărit de stat.
În cadrul proceselor de modernizare a forțelor armate, integrarea tehnologiilor digitale și a instrumentelor de suport decizional devine esențială pentru eficiența operațională. Această evoluție necesită o sincronizare strictă între achiziția de echipamente de ultimă generație și pregătirea capacităților de mentenanță și exploatare, asigurând astfel că investițiile în apărare sunt transformate în putere militară reală și utilizabilă pe termen lung.
