Uniunea Europeană dispune de instrumente comerciale și de o greutate economică semnificativă pentru a negocia mai ferm cu China, însă succesul acestora depinde de capacitatea celor 27 de state de a acționa unitar. Analiza realizată de experții de la Carnegie Strategic Europe subliniază că, deși piața unică reprezintă o pârghie majoră, eficiența politicii externe este limitată de dificultatea de a suporta costurile unei eventuale riposte comerciale din partea Beijingului.
Francesca Ghiretti, de la RAND Europe China Initiative, susține că problema principală nu este lipsa instrumentelor de reglementare, ci credibilitatea utilizării lor colective. Dacă măsurile adoptate afectează anumite industrii sau state membre în mod disproporționat, presiunea pentru abandonarea unei poziții comune poate crește semnificativ. Din acest motiv, Ghiretti propune ca atât responsabilitatea pentru decizii, cât și costurile lor economice să fie distribuite între toate cele 27 de state membre.
Noah Gordon, de la European Council on Foreign Relations, avertizează că diversificarea aprovizionării cu pământuri rare și alte materii prime critice va necesita ani de zile. El consideră nerealistă ideea de construirea unor lanțuri de aprovizionare complet independente de China pe termen scurt. Gordon propune utilizarea interdependenței, subliniind că UE poate folosi accesul Chinei la tehnologii europice, precum componentele pentru aviație sau echipamentele pentru industria semiconductorilor, ca pârghie de negociere.
Noah Barkin, consilier senior la Rhodium Group, recomandă o utilizare metodică a instrumentelor comerciale pentru a evita o escaladare bruscă a tensiunilor. Riscul central este reprezentat de represaliile Chinei, care ar putea răspunde prin controale la export sau investigații comerciale care să afecteze sectoare europene. În acest context, Zsuzsa Anna Ferenczy, de la Wilfried Martens Centre for European Studies, pune accent pe reciprocitatea accesului la piață și pe necesitatea de a mobiliza capital către producția și tehnologia europeană.
Etienne Höra, de la Bertelsmann Stiftung, avertizează că unitatea UE poate fi pusă la încercare de modul în care sunt compensate costurile unei eventuale riposte chineze. Deoarece structura industrială diferă între statele membre, o restricție asupra unui material critic nu va afecta toate economiile în același mod. Autorul menționează că bugetul european oferă puțin spațiu pentru amortizarea unor șocuri comerciale, ceea ce ar putea obliga guvernele naționale să finanțeze singure măsurile de sprijin.
Situația este marcată de un deficit comercial major, UE importând 153,6 miliarde EUR din China în trimestrul al doilea al anului 2026, în timp ce exporturile au fost de doar 50,3 miliarde EUR. Datele Eurostat indică faptul că China a fost cel mai mare furnizor extern al Uniunii în acea perioadă, reprezentând 21,9% din totalul importurilor de bunuri din afara blocului. Această disparitate de aproximativ 103 miliarde EUR este cea mai mare de după trimestrul al treilea din 2022.
