Europa trebuie să se pregătească pentru o intensificare a acțiunilor hibride rusești asupra infrastructurii care susține Ucraina, mai degrabă decât pentru un conflict militar direct cu NATO. Această analiză, publicată de Stockholm Centre for Eastern European Studies și European Policy Institute in Kyiv, subliniază că sabotajul, dronele, interferențele GPS și atacurile asupra logisticii oferă Moscovei posibilitatea de a crește presiunea asupra sprijinului european fără a trece pragul unui război convențional cu Alianța.
Autorii, Andreas Umland și Lesia Bidochko, observă că caracterul războiului ruso-ucrainean se schimbă pe măsură ce Ucraina lovește obiective din spatele frontului, precum rafinării și instalații militare. Această evoluție pune presiune pe capacitatea Rusiei de a susține conflictul și face efectele economice vizibile pentru populația rusă. Moscova poate răspunde prin atacuri mai intense asupra orașelor ucrainene sau prin creșterea volumului de drone și rachete, dar un atac militar de amploare asupra unui stat NATO este considerat mai puțin probabil din cauza costurilor strategice masive.
Escaladarea nucleară este analizată ca o posibilitate, însă autorii consideră că aceasta ar implica costuri diplomatice extrem de mari pentru Moscova. Utilizarea unei astfel de arme ar putea deteriora relațiile Rusiei cu state precum China și India, care au menținut legături economice și politice cu Kremlinul. Din acest motiv, raportul plasează scenariul nuclear sub formele convenționale și hibride de escaladare în ceea ce privește probabilitatea reală de implementare în contextul actual al tensiunilor internaționale.
Spațiul dintre competiția politică și războiul declarat reprezintă zona de presiune cea mai accesibilă, unde sabotajul și atacurile cibernetice pot produce efecte concrete. Raportul pune accent pe vulnerabilitatea aeroporturilor de marfă, a porturilor, a terminalelor feroviare și a depozitelor care asigură fluxul de armament către Ucraina. Un atac nu trebuie să distrugă complet un obiectiv pentru a fi eficient; simpla întrerupere temporară a activității sau necesitatea verificărilor de securitate pot întârzia livrările și crește semnificativ costurile logistice.
Pentru a contracara aceste riscuri, Andreas Umland și Lesia Bidochko propun implementarea unui „Protocol Leipzig”, un set de proceduri comune pentru reacția la amenințări hibride în nodurile logistice esențiale. Acest mecanism ar trebui să stabilească cine identifică amenințarea, cine decide intervenția și cum sunt mutate transporturile dacă infrastructura devine indisponibilă. De asemenea, se recomandă dezvoltarea unei arhitecturi de apărare pe mai multe niveluri, utilizând interceptoare mai ieftine pentru a proteja aerodromurile și centrele de comandă fără a epuiza stocurile de muniție avansată.
În contextul securității regionale, vulnerabilitățile infrastructurii critice rămân un punct de interes strategic pentru stabilitatea continuă a fluxurilor de aprovizionare. Deși raportul nu reprezintă o poziție oficială a UE sau a NATO, el subliniază necesitatea rezilienței prin care atacatorul să nu obțină rezultatul dorit. Dacă sistemele europene pot redirecționa rapid transporturile și pot neutraliza dronele ieftine, presiunea hibridă aplicată de Rusia va deveni mult mai puțin eficientă în atingerea obiectivelor sale strategice.
