Analistul și istoricul Armand Goșu susține că lipsa unor sancțiuni timpurie și adecvate împotriva actorilor agresori a subminat dreptul internațional. În cadrul unei discuții despre noua sa lucrare, Goșu explică faptul că agresiunea rusă la scară largă, declanșată la 24 februarie 2022, este rezultatul unui blocaj politic și militar care face pacea imposibilă. Conform analistului, statele care încalcă regulile trebuie să se teamă de consecințe, însă în trecut agresorii au fost uneori chiar premiați.
Armand Goșu analizează modul în care invazia Ucrainei a distrus principiile stabilite prin Actul Final de la Helsinki din 1975. Acest document a garantat că frontierele nu pot fi modificate prin forță și că diferențele trebuie reglementate pașnic. Deși procese precum unificarea Germaniei sau destrămarea URSS au respectat aceste reguli, conflictele din fosta Iugoslavie, invazia Georgiei din 2008 și anexarea Crimeii din 2014 reprezintă încălcări flagrante ale ordinii postbelice, oferindu-i lui Putin motive să continue.
Istoricul subliniază că în dictaturile moderne, istoria nu este o resursă culturală, ci un instrument de legitimare și manipulare a populației. Deoarece liderii autoritari nu pot oferi alegeri libere sau prosperitate, aceștia inventează misiuni istorice pentru a-și justifica puterea. Armand Goșu citează exemplul lui Putin, care a utilizat articole despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor pentru a nega existența națiunii ucrainene, transformând trecutul într-un manifest de război și propagandă.
Referitor la securitatea regională, Armand Goșu respinge ideea unei „a treia căi” sau a unei neutralități care să garanteze pacea. El menționează că Moscova a cerut în decembrie 2021 retragerea infrastructurii NATO de pe liniile din 1997, vizând zone precum România sau Polonia. În acest context, neutralitatea nu este o protecție, ci o declarație unilaterală, ilustrată de situația Republicii Moldova, unde trupele rusești sunt prezente pe teritoriul său de peste trei decenii.
Analistul avertizează că orice formă de pacifism care impune Ucrainei cedarea unor teritorii pentru a asigura liniștea este, de fapt, o capitulare în rate. Din perspectiva sa istorică, experiențele regiunii arată că cedările făcute sub presiunea fricii nu au adus niciodată siguranță pe termen lung. În loc de stabilitate, aceste compromisuri au generat doar pauze temporare până la declanșarea următorului conflict armat, lăsând zonele de frontieră într-o stare de vulnerabilitate permanentă.
Contextul geopolitic actual este marcat de o intensificare a tensiunilor, în timp ce Uniunea Europeană încearcă să își consolideze răspunsul la atacurile hibride rusești. În paralel, structura de securitate europeană rămâne sub presiune, existând discuții privind pregătirea unor „foi de parcurs” pentru aderarea unor state precum Republica Moldova și Ucraina la blocul european, într-un moment în care agresiunea rusă continuă să sfideze normele internaționale de stabilitate.
